Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine laudă și mulțumire în vecii vecilor. Amin.
Sărbătoarea Sfântului Cuviosului Paisie Velicikovski a adunat în prima zi a postului Nașterii Domnului, joi, 28 noiembrie 2024, la Mănăstirea Noul Neamț din Chițcani, raionul Slobozia, arhierei, preoți și credincioși care au venit să-i aducă laude acestui mare povățuitor al călugărilor.
Anul acesta se împlinesc 230 ani de la cinstita adormire a Sf. Cuv. Paisie Velicikovski, Mănăstirea Noul Neamț aniversează 160 ani de la fondare iar părintele stareț, Arhimandrit Paisie (Cecan) – 30 ani de slujire preoțească.
Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, în biserica ”Adormirea Maicii Domnului”având coliturghisitori pe ÎPS Vichentie, Mitropolit de Tașkent și Uzbekistan, ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, PS Irineu, Episcop de Orsk și Gai, PS Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, Episcopul-vicar PS Filaret de Căpriana, Episcopii-vicari eparhiali, PS Nicolae de Ceadîr-Lunga, PS Patrocl de Dondușeni, PC Arhim. Paisie (Cecan), starețul Mănăstirii, PC arhim. Ioan (Danilescu), secretarul Arhiepiscopului Sava precum și un sobor de preoți și diaconi și creștinii veniți la rugăciune.
La vohodul mic, Mitropolitul a oferit părintelui stareț, Arhim. Paisie, ordinul ”Sf. Ierarh Dionisie Erhan” de gradul II, în semn de recunoștință pentru munca asiduă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La raportul părintelui stareț, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a decorat slujitorii mănăstirii cu următoarele distincții clericale:
Egum. Atanasie (Artenie), Egum. Onufrie (Ucraineț), Egum. Nifon (Chivriga), Egum. Teoctist (Gurău) au fost avansați în treapta de Arhimandrit;
Egum. Varnava (Trohin) și Egum. Ioan (Cucu) eu fost decorați cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe;
Ierodiaconul Chiril (Capetinschi) a fost decorat cu dreptul de a purta orar dublu.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul preoțesc “Sf. Irh. Gavriil Bănulescu-Bodoni” condus de prot. Vasile Damaschin, protopop de Căușeni și corul arhieresc al Eparhiei de Bălți și Fălești, condus de prot. Alexandru Paiul.
În cuvântul de învățătură, ÎPS Mitropolit Vladimir a evocat personalitatea Sfântului Paisie, cel care a fost îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al monahismului ortodox.
După slujbă, slujitorii, credincioşii și arhiereii au săvârşit un te-deum la icoana Sfântului Cuvios Paisie, după care Arhimandritul Paisie, starețul Mănăstirii a mulţumit soborului ierarhic și tuturor celor care au fost părtași la bucuria serbării ocrotitorului așezământului monahal.
O litie de pomenire a fost oficată la mormânul vrednicului episcop Dorimedont de Edineț și Briceni, cel care a redeschis mănăstirea după ani grei de prigoană ateistă și a cărei Stareț a fost vreme de 8 ani.
În încheierea sărbătorii, soborul ierarhic a fost familiarizat cu lucrările de zugrăvire interioară a catedralei ”Înălțarea Domnului”.
Sfântul Paisie Velicicovschi a pus bazele tradiției isihaste și a realizat o înnoire duhovnicească în Biserică.
Pentru sfinţenia vieţii sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamţ era cunoscut în sec. XVIII în toate ţările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peşterilor din Kiev şi de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.
În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie, iar în 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a rânduit pomenirea ca sfânt sub numele de Cuviosul Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15/28 noiembrie.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media