Multstimați Prieteni, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, iubiți frați și surori în Domnul, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, la data de 22 iunie 2022 pentru al șaselea an consecutiv o vom sărbători pe Sfânta Fericita Agafia a cărei moaște se află în Mănăstirea Cușelăuca.
Având în vedere perioada de grea încercare pentru întreaga creștinătate ortodoxă din toată lumea acum mai mult ca orcând avem nevoe să rugăm pe sfinții mijlocitori și rugători către Dumnezeu pentru noi, cu această ocazie VĂ INVITĂM să ne rugăm și să cerem împreună Sfintei Agafia să mijlocească către Dumnezu pentru PACE în țărișoara noastră și în toată lumea.
Să ne rugăm Sf. Agafia și pentru cei aflați în necazuri, în boli și suferință, fiindcă ea este grabnică ajutătoare și mângâietoare în nevoi.
Vă aducem la cunoștință că racla cu Sf. MOAȘTE a SF. AGAFIA va fi deschisă din data de 21 iunie ora 17.00, când se va începe Vecernia cu Privegherea. Astfel, fiecare creștin va avea posibilitatea de a se închina la Sf. Moaște.
- Prima Liturghie se va începe la ora 3.00, noaptea.
- La ora 8.00 va fi întâlnirea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir al Chișinăului și al Întregii Moldove, după care va urma Sf. Liturghie de sărbătoare împreună cu cei prezenți.
Vă așteptăm să fiți cu noi să o lăudăm în rugăciune pe Fericita Agafia,
căci „celor drepți li se cuvine laudă” (Ps. 32, 1)
Sfântă Fericită Maică Agafia, roagăte lui Dumnezeu pentru noi !!!