Acum un an, în ședința ordinară a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 26.05.2016, a fost luată decizia de a se înființa un nou Sector Sinodal – Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale.
PROCES-VERBAL NR. 005 din 26.05.2016
S-A AUDIAT:
Raportul Înaltpreasfinţitului VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, privind adresarea unui grup de preoţi iniţiatori ai constituirii unui Sector Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale.
S-A DECIS:
De a constitui Sectorul Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale.
De a desemna pe preotul Marin CIJ în funcţia de preşedinte al Sectorului Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale.
Printre primii paşi a fost formarea echipei de preoți consilieri a Sectorului, elaborarea regulamentului de activitate şi a logo-ului Sectorului Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale.
Lista preoţilor consilieri din cadrul Sectorul Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale:
- Președinte: Preot Marin Cij, tel. 069506453, Spitalul Municipal Sf. Arh. Mihail. Paroh al bisericii din cadrul spitalului Sf. Arh. Mihail.
- Consilier: Prot. Dumitru Tolico, tel. 069053377, Institutul Mamei și copilului.
- Consilier: preot Mihail Bortă, te. 078559904, Institutul de Medicină Urgentă.
- Consilier responsabil: Prot. Ioan Covalciuc, tel. 079690005 (Episcopia de Cahul și Comrat).
- Consilier responsabil jurist Elena Bîtcă, tel. 068368354 (Episcopia de Ungheni și Nisporeni).
- Consilier responsabil Prot. Anatolie Spataru, tel. 079454818, biserica Sf. M.M. Pantelimon din cadrul Spitalului Municipal, Bălți. (Episcopia de Bălți și Fălești).
- Consilier responsabil Prot. Petru Moșneguțu, tel. 079417421, biserica Sf. M.M. Pantelimon din cadrul Spitalului (Episcopia de Edineț și Briceni).
- Consilier responsabil Prot. Alexandru Ilescu, tel. 067401357 (Vicariatul de Soroca).
Pe parcursul primului an de activitate membrii Sector Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale au reușit să viziteze în această perioadă peste 100 de instituții medicale din toată republica.
Au fost semnate semnate acorduri de colaborare cu 5 spitale din mun. Chișinău.
Sectorul Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale a desfăşurat pe parcursul anului campania socială „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane”.
Campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane” inițiată de Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale în colaborare cu Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media are menirea de a intesifica dialogul dintre Biserică și medicină, dintre preoți și medici, dialog ce se dovedeşte a fi viabil şi necesar, deoarece în centrul acestei problematici ne întâlnim cu omul suferind, cu omul bolnav trupeşte şi sufleteşte, cu omul care în încercările prin care trece se luptă cu suferinţa, căutând sursele refacerii sănătăţii nu numai în ştiinţa şi practica medicală, ci mai ales la Dumnezeu, de la care aşteaptă ajutorul prin Biserică, prin medic şi preot deopotrivă.
Activitatea misionar-pastorală a preoţilor din cadrul Sectorului Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale
Spitalul este spaţiul cel mai propice de a percepe iubirea lui Dumnezeu, din perspectiva comuniunii. Bolnavul îi slujeşte lui Dumnezeu prin răbdare şi ascultare, medicul prin dăruire, iar preotul prin slujire. Din această lumină putem înţelege cuvintele savantului Nicolae C. Paulescu, care, adresându-se mai ales tinerilor medici, le spunea: „urmând perceptele carităţii, îngrijiţi pe bolnavul mizerabil nu ca pe un om, nu ca pe un frate ce suferă, ci ca pe Însuşi Dumnezeu”.
Donaţie de de carte ortdoxă pentru biblioteca Institutului de Medicină Urgentă.
În urma acordului de colaborare încheiat în data de 10 octombrie 2016, cu Institutul de Medicină Urgentă din Capitală, preotul Marin Cij, președintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală, împreună cu preotul Mihail Bortă, desemnat pentru deservirea spirituală a acestei instituții au adus primul lot de literatură religioasă, în vederea amenajării unui compartiment de carte moral-spirituală în cadrul bibliotecii spitalului.
Dialogul dintre Biserică și medicină se dovedeşte a fi viabil şi necesar
Dialogul dintre medicină şi Biserică, dintre medici şi preoţi se dovedeşte a fi viabil şi necesar, deoarece în centrul acestei problematici ne întâlnim cu omul suferind, cu omul bolnav trupeşte şi sufleteşte, cu omul care în încercările prin care trece se luptă cu suferinţa, căutând sursele refacerii sănătăţii nu numai în ştiinţa şi practica medicală, ci mai ales la Dumnezeu, de la care aşteaptă ajutorul prin Biserică, prin medic şi preot deopotrivă.
Ajutor pentru confraţii slujitori aflaţi în suferinţă
Preoţii Teodor Lungu şi Artemie Fondos au primit sprijin financiar pentru tratamente şi îngrijiri medicale.
Mai mulţi preoți și credincioși, au jertfit fiecare cât poate, pentru a asigura măcar o parte din tratamentul zilnic pe care părintele Tudor şi părintele Artur urmau să-l primească.
Decoraţii din partea Bisericii pentru coducătorii Instituţiilor Medicale.
Dl. Mihai Ciobanu, Director al Spitalului Sf. Arh. Mihail, Dna Alina Comerzan, asistenta medicală şefă, Dl Gheorghe Roşu, Directorul Spitalului raional din or. Rîşcani; Dna Maria Mogorean, asistentă medicală şefă a Spitalului Ministrului Sănătăţii.
La un an de la înființarea Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale, președintele Sectorului, preotul Marin Cij, ne-a mărturisit următoarele:
„Vindecarea prin Sfintele Taine, poate fi reală numai atunci când atinge atât vindecarea trupului, cât și vindecarea sufletului. Prin activitatea desfășurată și întregul program liturgic din duminici şi sărbători sau de peste săptămână, prin administrarea Sfintelor Taine şi ierurgii, prin desfăşurarea de ore duhovniceşti şi catehetice la patul bolnavului, prezenţa preoţilor în Spitalele din mun. Chișinău și din republică se dovedeşte a fi benefică atât celor suferinzi, cât şi cadrelor medicale şi personalului sanitar care își desfășoară activitatea în aceste unități medicale.
Suntem mulțumiți sufletește că am reușit cu Ajutorul Domnului să realizăm ceea ce ne-am propus în acest prim an de activitate a Sectorului. Existența unei biserici în spital nu cred că mai este pusă la îndoială de către cineva. În cei 8 ani de slujire în spital am constatat, și domnii doctori știu acest lucru, că într-adevăr aforismul: „Doctorul tratează, dar Dumnezeu vindecă” a fost, este și va rămâne actual. De aceea, conlucrarea medicului pe partea fizică a omului în suferință cu preotul, care are în grijă de partea sufletească a aceluiași om în suferință, trebuie să fie ca un tot întreg.”
Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale