Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

22:42, luni, 14 martie, 2022

Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale a demarat Campania „Carte Ortodoxă pentru spitalele din Moldova”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale a demarat Campania „Carte Ortodoxă pentru spitalele din Moldova”.

Preşedintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale, preotul Marin Cij a anunțat că în cadrul Campaniei „Carte Ortodoxă pentru spitalele din Moldova” vor fi distribuite seturi cu peste 100 de titluri de carte ortodoxă pentru toate bisericile, capelele și bibliotecile de pe lângă spitale.

Totodată, Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale, îşi asumă responsabilitatea să sprijine bibliotecile de spital cu literatură creştin-ortodoxă, astfel de donaţii vor fi făcute la solicitarea preoţilor slujitori în instituţiile medicale.

Luni, 14 martie, în cadrul Campaniei „Carte Ortodoxă pentru spitalele din Moldova” au fost oferite în dar seturi de carte ortodoxă pentru biserica „Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei” și bibilioteca Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău și pentru biserica în construcție „Sf. Mare Mucenic Dumitru” a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” din Chişinău.

O parte din cărți au fost donate de către editura Agaton, www.agaton.ro prin intermediul Asociației Ortodoxe Sf. Filaret cel Milostiv.

Cei care doresc să sprijine Campania „Carte Ortodoxă pentru spitalele din Moldova”, făcând o donaţie de literatură religioasă pentru bibliotecile de spital, cărţi duhovniceşti cu care bolnavii să-şi ocupe timpul, să uite de suferinţele care i-au adus pe patul de spital, o pot face apelând la nr. de telefon: +373 69506453.

Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale