Prilejuit de sărbătoarea luminată a Botezului Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preoții misionari din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituțiile Medicale au adus bucuria Arătării Domnului și în spitalele din Țara noastră fiind stropite cu Agheasmă Mare,
Această acțiune a fost realizată la solicitarea colectivelor spitalelor și a subdiviziunilor acestora, dorindu-se astfel crearea unui mediu binecuvântat, care să sprijine atât sănătatea sufletească cât și trupească a pacienților, dar și să ofere un imbold de încurajare și susținere morală pentru personalul medical.
Preoții implicați în această misiune au vizitat saloanele și spațiile comune ale instituțiilor medicale, rugându-se și stropind cu Agheasmă.
Stropirea cu Apa Sfințită este un act de binecuvântare deosebit, înzestrat cu o profundă semnificație duhovnicească, aducând mângâiere bolnavilor și întărire duhovnicească pentru cei care slujesc cu devotament aproapelui lor.
Această tradiție creștin-ortodoxă, înrădăcinată în viața spirituală a credincioșilor, reprezintă o mărturie a grijii pastorale pe care Biserica o manifestă față de cei bolnavi și față de toți cei care slujesc în domeniul sănătății.
Astfel, prin rugăciune și binecuvântare, spitalele devin locuri nu doar de tratament medical, ci și de nădejde, oferind celor prezenți un sprijin spiritual necesar în depășirea momentelor grele.
Sectorul Sinodal Activitate Pastorală în Instituțiile Medicale