Este binecunoscut faptul că în călătoria noastră pămîntească nu suntem singuri. Afară de părinţi, de fraţi, de surori, de rude şi vecini, creştinii ortodocşi au alături pe sfinţi, care cu prezenţa lor nevăzută fac simţită purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de lume.
Nu este nici nu va fi vre-un timp cît va dura viaţa pe pămînt cînd va înceta şuvoiul de iubire al sfinţilor vărsat asupra omenirii. Aşa s-a format tradiţia din primele veacuri ale creştinismului ca fiecare biserică, fiecare comunitate să fie patronată de un sfînt.
Biserica şi orăşelul Criuleni sunt patronate de un sfînt deosebit, numit prin excelenţă Ghid al sufletelor umane pe care le conduce în lumea eternă- Sfîntul Arhanghel Mihail.
În decursul istoriei creştine Arhanghelul Mihail s-a manifestat de multe ori prin minunile sale, salvînd oameni şi comunităţi întregi. În umbra Prea Slăvitei minuni a Arhanghelului care s-a făcut în Colose şi o prăznuieşte Biserica Ortodoxă la data de 19 septembrie se înscrie participarea reprezentanţilor Fundaţiei Filantropice Internaţionale a Invalizilor , care este o poveste inspirată din realitate scrisă zi de zi împreună cu zecile de mii de beneficiari: copii, bătrîni, familii la Sărbătoarea Hramului din acest an, în mijlocul unei comunităţi creştine păstorită cu multă evlavie şi demnitate preoţească de către părintele paroh Vasile Pistrui. Este o poveste care începe cu durere, uitare, tristeţe, sărăcie şi se încheie cu speranţă, cu bucuria de a trăi demn, cu responsabilitatea pentru bunăstarea semenilor şi cu gesturi autentice de solidaritate.
În multe rînduri, Fundaţia ,,FII,, în persoana domnului preşedinte Ştefan Matei a susţinut Biserica ,,Minunea Arhanghelului Mihail,, din oraşul Criuleni în operele sale sociale, dar şi materiale. Domnia sa a adus o mărturie de speranţă pentru cei săraci, alinîndu-i pe cei bolnavi, vizitîndu-i pe cei excluşi şi marginalizaţi, sprijinindu-i pe cei fără de hrană, îmbrăcăminte sau adăpost de la Centrul de Plasament de tip familial ,,Mihaela,, şi micuţii de la Grădiniţa de copii ,,Spicuşor,,. Aceste acţiuni le-a făcut domnul Matei fiind conştient de faptul că investind în copii investim în viitorul nostru; de calitatea copilăriei depinde calitatea viitorului acestui pămînt. Dar totodată este de menţionat faptul că activităţile pe care le-a desfăşurat Fundaţia ,,FII,, la Criuleni au fost posibile numai în baza unui Contract de colaborare cu biserica. Datorită implicării părintelui Vasile Pistrui s-a format o tradiţie, un parteneriat creştin care are la bază omul indiferent de condiţia, apartenenţa sau mediul în care trăieşte.
Sfînta Liturghie în această zi a fost oficiată de un sobor de preoţi din protopopiatul Criuleni care a avut ca protos pe părintele Teodor Pelin, protopop al raionului Criuleni. După dumnezeiasca slujbă părintele protopop a rostit o predică aleasă dedicată sărbătorii care a scos în evidenţă istoria minunii săvîrşite de Arhanghelul Mihail în Colose şi din care credincioşii au cules multe îdemnuri şi învăţături.
Către cei prezenţi cu urări de bine s-a adresat primarul oraşului Criuleni, domnul Vitalie Onişciuc şi domnul Ion Ţîgovaş , vicepreşedinte al raionului pentru probleme sociale.
Cuvinte de mulţumire şi felicitări au adresat celor prezenţi părintele paroh Vasile Pistrui şi părintele Tudor Vrabie, cleric al aceleiaşi biserici.
În continuarea sărbătorii cu o deosebită satisfacţie a felicitat locuitorii oraşului Criuleni cu Sărbătoarea Hramului domnul Ştefan Matei, Preşedintele Fundaţiei ,,FII,,. Dînsul a accentuat faptul că ,,… Totdeauna sunt oameni care au nevoie de ajutorul şi grija noastră. Nu contează care ne sunt resursele. Sfinţii Părinţi spun că în măsura în care ne pasă de durerea celuilalt, în măsura aceasta ne mîntuim. Dînd milostenie facem cea mai bună investiţie în a dobîndi iubirea lui Hristos …,,
Cu ocazia acestei zile de suflet domnul Ştefan Matei aduce în dar preoţilor slujitori ai acestui locaş două veşminte preoţeşti iar 30 de familii socialmente-vulnerabile selectate de asistentul social al primăriei primesc din partea Fundaţiei ,,FII,, ajutor umanitar.
Crizele economice şi financiare vin, trec şi revin. Ceea ce rămîne este iubirea faţă de semenii noştri exprimată prin atenţie, grijă, generozitate, umanitate. De aceea prin tot ce face Fundaţia ,,FII,, încearcă să aducă oamenilor sentimentul că lumea aceasta este casa noastră şi toţi formăm o familie umană.
Cu un deosebit respect apreciem eforturile preoţilor slujitori ai Bisericii ,,Minunea Arhanghelului Mihail,, din oraşul Criuleni pentru grija părintească ce o poartă faţă de această localitate şi oamenii săi, dorindu-le sincere urări de sănătate, fericile, pace sufletească şi ani îndelungaţi în activitatea de prosperare a Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Aliona Moşneguţu
primar de Hansca, Ialoveni
Prim vicepreşedinte a Fundaţiei FII