În republica rusă cu majoritatea musulmană Tatarstan, recrudescenţa radicalismului islamist anti-creştin este de multă vreme o realitate. Însă evenimentele din acest an arată că în această mică republică, creştinii sunt în fiecare clipă ameninţaţi cu moartea de către radicali.
Numai în anul 2013, 7 biserici ortodoxe au fost incendiate de către jihadişti. Ministrul rus de Interne a raportat faptul că au fost prinşi mai mulţi tineri islamişti care acţionau pentru distrugerea edificiilor creştine.
Conform agenţiai Asia News poliţia rusă a arestat un mare număr de tineri aparţinând unui grup islamic non-tradiţional, nedefinit, care au pus foc bisericilor. Indivizii sunt între 22 şi 35 de ani şi aveau la ei cocteiluri Molotov, pe care le-au folosit, a declarat ministrul rus de interne.
Ceea ce este remarcabil este faptul că aceste grupări islamiste teroriste au ca ţintă nu numai creştinii din această ţară, ci şi autorităţile musulmane care sunt considerate trădătoare de aceste grupări. Un cleric musulman venerabil din Tatarstan a supravieţuit unei tentative de asasinat atribuit acestor grupări radicale din nordul Caucazului.
www.doxologia.ro