Un atlet care caută să placă spectatorilor face în faţa spectatorilor acele exerciţii care sunt pe gustul lor. Dacă face exerciţii în faţa unor spectatori curajoşi, caută să execute acele exerciţii care au nevoie de curaj; dar dacă face exerciţii în faţa unor spectatori nepăsători şi trândavi, ajunge şi el un trândav.
„Că toate faptele lor le fac, spune Domnul, ca să fie văzuţi de oameni” (Matei 23, 5). Hristos a spus aceste cuvinte ca să arate cât de ahtiaţi sunt după slava deşartă; şi slava deşartă i-a pierdut. Mai înainte i-a învinuit că sunt cruzi şi trândavi; acum îi învinuieşte că sunt înnebuniţi după slavă. Aceasta i-a depărtat de Dumnezeu; aceasta i-a făcut să lupte într-o altă arenă; aceasta i-a pierdut.
Un atlet care caută să placă spectatorilor face în faţa spectatorilor acele exerciţii care sunt pe gustul lor. Dacă face exerciţii în faţa unor spectatori curajoşi, caută să execute acele exerciţii care au nevoie de curaj; dar dacă face exerciţii în faţa unor spectatori nepăsători şi trândavi, ajunge şi el un trândav. De pildă: are spectatori cărora le place să râdă? Ajunge şi el un măscărici, ca să distreze pe spectatori! Are spectatori serioşi şi cu judecată de filozofi? Caută şi el să fie la fel, pentru că de aceleaşi simţăminte sunt însuflețiți şi cei care îl aplaudă.
Uită-te că şi acum Domnul îi învinuieşte iarăşi cu tărie, pentru că fariseii şi cărturarii nu făceau unele fapte cu un scop şi altele cu alt scop, ci toate pentru slavă deşartă. Învinuindu-i că umblă după slavă deşartă, le arată că nu caută slava deşartă săvârșind fapte mari şi de neapărată trebuinţă – de altfel nici nu aveau, ci erau lipsiți de fapte mari – ci fapte mici şi neînsemnate, dovezi şi ele ale răutăţii şi păcătoşeniei lor, cum sunt filacteriile şi ciucurii de la haine.
„Că îşi lăţesc filacteriile lor şi-şi măresc ciucurii hainelor lor” (Matei 23, 5)
-Ce sunt filacteriile şi ciucurii?
– Pentru că iudeii uitau adesea binefacerile lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu a poruncit să scrie pe cărţulii mici minunile Sale şi să şi le atârne de mâinile lor. De aceea şi spunea Dumnezeu în Deuteronom: „Şi le leagă pe ele să ie semn pe mâna ta şi să fie neclătite înaintea ochilor tăi” (Deuteronom 6, 8). Aceste cărţulii se numeau filacterii. Aşa cum fac şi acum multe femei care au atârnată de gât Evanghelia. Apoi, ca să le aducă iarăşi aminte de poruncile Lui, Dumnezeu a făcut cu ei ceea ce fac adeseori mulţi oameni care îşi leagă degetul cu un petic sau cu un fir de lână ca să nu uite ceva. Tot aşa şi Dumnezeu a poruncit iudeilor, ca unor copii, să-şi coasă de haine, la marginea de la picioare, o fâșie de pânză de culoare violetă, pentru ca uitându-se la ea să-şi aducă aminte de poruncile Lui (Numeri 15, 38-40).Aceste fâșii de pânză se numeau ciucuri.
La aceste lucruri erau cu mare luare aminte cărturarii şi fariseii! Îşi lăţeau bucăţile de stofă în care aveau cărţuliile acelea şi-şi măreau ciucurii de la haine! Dar aceasta este o nebunească dorinţă de slavă deşartă. Pentru ce umbli, fariseule, după laudă şi cinste? Pentru ce-ţi lăţeşti filacteriile? Faci, oare, cu asta vreo ispravă? îţi foloseşte la ceva? Câștigi ceva de pe urma lor?
Dumnezeu nu-ţi cere să-ţi măreşti ciucurii, să-ţi lăţeşti filacteriile, ci să-ţi aduci aminte de cele ce-a făcut pentru tine. Dacă nu trebuie să umblăm după laudă şi cinste când facem milostenie şi când postim, deşi acestea sunt fapte bune săvârșite cu truda noastră, pentru ce te lauzi, iudeule, cu nişte fapte care te acuză mai ales de trândăvie?
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, traducere de Pr. D. Fecioru, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, pp. 821-822)
www.doxologia.ro