Date publicate în 2012 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că România are ce mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri (aproape jumătate din copiii concepuţi sunt avortaţi).
E de peste două ori mai mare decât rata medie în UE. România mai înregistrează şi cea mai mare rată a mortalităţii materne, de 27 la 100.000. Numai Albania şi Moldova depăşesc această cifră (31, respectiv 32 la 100.000). Experţi români implicaţi în activismul social pentru viaţă arată cu degetul spre agenţiile americane de asistenţă, care au subvenţionat contracepţia şi au promovat o idee despre drepturile femeii pe care aceştia o consideră distorsionată. Bogdan Stanciu, liderul filialei bucureştene a Asociaţiei Pro-Vita, a declarat pentru LifeSiteNews.com – o iniţiativă pro-life canadiană care a devenit portavoce internaţională în apărarea familiei – că cifrele OMS corespund cu datele făcute publice de Institutul Naţional de Statistică din România. El a mai subliniat că cifrele ar putea fi cu mult mai mari, deoarece „sistemul medical privat, care devine tot mai important în România, nu transmite toate datele la INS”. De exemplu, un studiu realizat în 2004 de dr. Mihai Horga, care a lucrat în Ministerul Sănătăţii, arată că numai în anul 2000 clinicile private au făcut 80.000 de avorturi neincluse în statisticile oficiale. De asemenea, datele INS nu iau în calcul avortul chimic, sau hormonal. Prof. Virgil Ancar, şeful clinicii de Obstetrică-Ginecologie de la Spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti, estimează că acest tip de procedură reprezintă 30% din numărul total de avorturi. Aşadar, statisticile ar putea fi cu o treime mai mari numai luând în calcul această metodă. Larisa Iftime, preşedinta Asociaţiei Pro-Vita Media, este de părere că, pe lângă liberalizarea avortului după căderea lui Ceauşescu, o mare parte din vină pentru rata devastatoare a avorturilor o poartă mentalitatea promovată cu ajutorul finanţărilor externe pentru avort, contracepţie şi sterilizare. Acestea sunt promovate prin propagarea unei anumite viziuni despre „drepturile femeii”. „O idee prost înţeleasă despre libertate a fost promovată cu ajutorul diverselor organizaţii internaţionale pro-avort precum International Planned Parenthood Federation şi (furnizorul internaţional de servicii de avort) Marie Stopes, care şi-au deschis birouri în România imediat după 1989 şi au început o promovare agresivă a avortului şi contracepţiei în ţara noastră”. Această viziune despre „drepturile femeii” a fost îmbrăţişată de presa secularizată şi elita intelectuală, spune Larisa Iftime într-un articol publicat de Institutul de Cercetări pentru Populaţie din Washington DC. Discutând situaţia din deceniul trecut, autoarea scrie că asistenţa guvernamentală americană, prin USAID (Programul American de Asistenţă pentru Dezvoltare), s-a numărat printre cauzele principale ale creşterii numărului de avorturi în ţară. „De ce are nevoie o ţară pe moarte precum România? De mai multe contraceptive şi educaţie sexuală, conform USAID, care a construit programe de acest tip într-un ritm furios la noi”, scrie Iftime, adăugând că în 1992 a fost înfiinţată în România Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS), filială a International Planned Parenthood Federation, cunoscută organizaţie internaţională americană de promovare a avortului. Aceasta primea 70% din finanţare de la USAID. „Despre Borbala Koo, directorul SECS, se relatează că a afirmat că USAID a cheltuit pentru sănătatea reproductivă mai mulţi bani decât guvernul României”. Deşi, odată cu aderarea României la UE, agenţia americană USAID s-a retras oficial din România, în perioada 1990-2004, conform agenţiei Mediafax, aceasta a cheltuit 35 de milioane de dolari pentru programe de sănătate reproductivă – o sumă masivă pentru standardele româneşti. Iftime a mai explicat că adesea finanţările USAID ajungeau în aceste programe indirect, prin intermediul Ministerului Sănătăţii. Iar programele ascund, sub sintagma elegantă de „sănătate reproductivă”, finanţarea avorturilor. Aceasta a făcut ca în clinicile de stat un avort să coste echivalentul a 5 dolari, o parte infimă din costul procedurii la clinică privată. În articolul citat, Larisa Iftime mai arată: „Statisticile dovedesc o creştere a numărului de avorturi în ciuda creşterii ratei contracepţiei (n.red. – despre care se pretinde că ajută de fapt la scăderea numărului de avorturi). …În 1990, în vâltoarea socială creată după prăbuşirea comunismului, numărul de avorturi a fost de 992.880 (n.red. – trei avorturi pentru fiecare naştere, adică trei sferturi – 75% – din copiii concepuţi au fost ucişi). Din 1993, numărul s-a menţinut constant în jurul a 250.000 de avorturi pe an, o statistică apropiată de cea din Marea Britanie, cu menţiunea că ţara respectivă are o populaţie de trei ori mai numeroasă decât România”. Programele contraceptive din România propagă o mentalitate a avortului, care ar putea avea drept consecinţă şi faptul că România are mortalitatea maternă cea mai mare din UE. Între ţările de pe bătrânul continent, numai Albania şi Republica Moldova ne întrec la această statistică. CIA World Factbook spune că populaţia României s-a micşorat cu până la 2,74 pe an după liberalizarea avortului. Rata de creştere a populaţiei era în 2012 de –0.26%. Conform datelor Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii, între 1958 şi 2008, în România s-au avortat 22.178.906 copii, un număr mai mare decât întreaga populaţie a ţării, care la momentul publicării acestor cifre era de 21.504.442 persoane. Prin comparaţie, în SUA, la o populaţie care în deceniul trecut ajunsese la aproximativ 300 milioane, s-au făcut 55 de milioane de avorturi după 1973, anul în care s-a liberalizat procedura. Legea federală americană interzice folosirea fondurilor publice pentru furnizarea de servicii de avort, pentru promovarea sau combaterea avortului. Dar aceasta este o practică obişnuită în SUA, care finanţează astfel de activităţi şi peste hotare. Numeroasele investigaţii făcute în acest sens au fost însă nevoite să constate că, printr-o portiţă juridică, aceste finanţări nu au fost ilegale. De aceea, mulţi critici au argumentat că legea nu este suficient de clară, sugerând şi limitarea finanţărilor publice venite prin terţi. Această jonglare cu concepte juridice nu a fost întotdeauna simplă. Conform unui articol publicat pe site-ul Institutului Guttmacher, puternică organizaţie americană pro-avort, când a ajuns preşedinte, în 1984, Ronald Reagan, conservator convins şi adept al viziunii pro-life, a determinat delegaţia SUA la Conferinţa ONU pentru Populaţie să anunţe că SUA nu va mai subvenţiona nici direct, nici indirect, activităţile legate de avort. Măsura a rămas valabilă şi în timpul preşedintelui republican George Bush. Ea a fost abrogată de Bill Clinton în 1993, la două zile după începerea mandatului său de Preşedinte al SUA. Să fie, oare, acesta, unul din motivele pentru care Rusia, în 2012, şi Bolivia, în 2013, au cerut de curând USAID să îşi înceteze imediat activităţile în ţările lor? Pe lângă faptul că USAID a fost acuzat de finanţarea opoziţiei politice din respectivele ţări, mai există tradiţia de finanţare a programelor de sănătate (cel mai adesea, dacă nu exclusiv, e vorba de sănătate reproductivă) de către acest organism guvernamental SUA. În cele două decenii de activitate, USAID a cheltuit în Rusia 2,6 miliarde de dolari, 37% din aceste fonduri fiind îndreptate spre programe de sănătate. La ceva timp după această măsură drastică, în 2013, Rusia a interzis reclamele la avort, iar, în 2014, în Bolivia s-a reafirmat avortul ca omucidere şi dreptul la viaţă încă de la concepţie.
Conform www.ortodox.md