Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:35, sâmbătă, 16 iunie, 2018

PS Siluan de Orhei a liturghisit în mijlocul credincioșilor parohiei „Înălțarea Domnului” din Cartierul Nordic al mun. Orhei

Sâmbătă, 16 iunie 2018, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor parohiei cu hramul „Înălțarea Domnului” din Cartierul Nordic al municipiului Orhei, cu prilejul aniversării a 15 ani de la Sfințirea Prestolului Bisericii, dar și al aducerii în această zi în biserică a Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, icoană zugrăvită după originalul care se păstrează la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos.

Cu acest prilej de bucurie, în dimineața zilei, Preasfinția Sa a fost întâmpinat cu pâine și sare de către Părintele-Paroh, Prot. Mitr. Rostislav Postică, însoțit de copilașii parohiei, care i-au adresat ierarhului cuvinte de bun venit și i-au dăruit flori.

La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească a participat și un sobor de preoți și diaconi din cadrul Vicariatului de Orhei, printre care Prot. Mitr. Rostislav Postică, Parohul Bisericii „Înălțarea Domnului”, Prot. Mitr. Rodion Melnic, slujitor la Catedrala Episcopală „Sf. Dumitru” din mun. Orhei și Prot. Mitr. Roman Leu, Șef al Sectorului I al Vicariatului.

În cuvântul de învățătură adresat după Sfânta Liturghie, Episcopul de Orhei a relatat pe scurt istoricul Icoanei Maicii Domnului „Portărița”:

„Această icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se numește „Portărița” (din Gr. Παναγία Πορταϊτισσα), întrucât este cea care aflându-se în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron din Sfântul Munte Athos, străjuiește și protejează monahii și această mănăstire. Fiind pictată de Sfântul Evanghelist Luca, icoana aparține tipului iconografic „Hodighitria”, adică „Îndrumătoarea”. Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă, ca o călăuză spre Dumnezeu, de aici vine și denumirea de „Îndrumătoarea”. Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Icoana originală de la Mănăstirea Iviron este împodobită frumos cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre prețioase, monede de aur și o mulțime de alte odoare dăruite de împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși, care sunt drept dovezi ale minunilor pe care le-a făcut Maica Domnului în urma rugăciunii și cererii lor. Conform tradiției, Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și mila lui Dumnezeu față de călugări, atâta vreme cât icoana va rămâne în mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului „Portărița” din Muntele Athos va fi un semn al sfârșitului lumii”.

De asemenea, ierarhul Bisericilor din cuprinsul municipiului Orhei a vorbit credincioșilor și despre alte minuni și întâmplări minunate ce s-au întâmplat în decursul istoriei cu această icoană deosebită a Maicii Domnului și a transmis celor prezenți cuvintele de binecuvântare și felicitare ale ÎPS Mitropolit Vladimir.

În acest an, parohia „Înălțarea Domnului” a aniversat 15 ani de la evenimentul Sfințirii Prestolului Bisericii de către ÎPS Mitropolit Vladimir în ziua prăznuirii Sf. Împărați Constantin și Elena, 3 iunie, anul 2003. În acest sens, Episcopul de Orhei a felicitat comunitatea credincioșilor, în frunte cu Părintele Paroh Rostislav, cu prilejul celor 15 ani de activitate de la întemeiere, remarcând frumoasele realizări și evenimentele remarcate care au avut loc pe parcursul acestor ani.

Episcopul cetății Orheiului a dăruit în semn de mulțumire, smerenie, și dragoste pentru Maica Domnului, dar și ca o remarcare a acestei zile însemnate – însemnul demnității arhierești – un engolpion pentru Icoana Maicii Domnului „Portărița” din această biserică.

După Dumnezeiasca Liturghie a urmat citirea imnului Acatist în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, care se va afla începând cu astăzi permanent în această Biserică. Icoana Maicii Domnului „Portărița” a fost pictată de către părinții mănăstirii athonite Iviron special pentru Biserica „Înălțarea Domnului”, cu efortul și susținerea Parohului Bisericii, dar și a unui grup de credincioși din parohie.

La sfârșit, părintele paroh Rostislav a mulţumit Preasfinției Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria sărbătorii dimpreună cu credincioșii parohiei, pentru îndemnurile primite și frumoasa slujire liturgică de astăzi, dar și pentru darul frumos făcut icoanei Maicii Domnului, care de astăzi va fi ocrotitoarea parohiei.

Credincioșii prezenți la slujirea arhierească au primit la sfârșit binecuvântarea și povețele părintești ale Preasfințitului Siluan.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de către corul arhieresc al mănăstirii Curchi.

 „Bucură-te, cea plină de har Portăriţă, care deschizi credincioşilor porţile Raiului!”

 

Biroul de Presă al Vicariatului de Orhei