Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

13:36, duminică, 24 decembrie, 2017

PS Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni împlinește 7 ani de arhierie

Preasfinţitul Nicodim  – Episcop de Edineţ şi Briceni aniversează în 24 decembrie 2017, șapte ani ani de la hirotonia episcopală. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.

* * *

Episcopul Nicodim, (Ioan Vulpe), s-a născut la data de 4 septembrie 1956; A studiat teologia la Petersburg şi Moscova (1977-1981; 1989-1992); A fost hirotonit preot (de mir) în 1981 de către PS Kiril, vicar al Mitropoliei Leningradului, actualmente Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii.

La data de 23 ianuarie 2009 a fost tuns în monahism, primind numele de Nicodim, în cinstea Sf. şi Dreptului Nicodim.

În ziua de 24 decembrie 2010, în cadrul ședinței ordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, prezidate de Sanctitatea Sa Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Arhimandritul Nicodim (Vulpe) este ales Episcop pentru Catedra vacantă de Edineț și Briceni.

La data de 25 decembrie 2010, în incinta reşedinţei patriarhale din Moscova a avut loc ipopsifierea Arhimandritului Nicodim, iar la 26 decembrie 2010, în Catedrala Patriarhală Hristos Mântuitorul din Moscova, a fost hirotonit în treapta de Episcop.

La acest moment aniversar rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dăruiască Preasfinţitului Nicodim, arhierie îndelungată cu mult spor pe calea mântuirii şi spre buna păstorire a clerului şi credincioşilor din Eparhie.

Cu frățească dragoste în Hristos-Domnul,

†  VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE