Preasfinţitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al întregii Moldove își cinstește duminică, 21 mai 2017, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Ioan Teologul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a transmis un mesaj de felicitare.
Preasfinţia Voastră!
Astăzi, când suflarea creştinească prăznuieşte cu nespusă bucurie duhovnicească pe marele luminător Sfântul Apostol Ioan Teologul, Vă aducem felicitările noastre cordiale, însoţite de sincere urări de bine cu frumoasa ocazie a celebrării protectorului ceresc al Preasfinţiei Voastre.
În ceas de sărbătoare, nădăjduim că Hristos cel Înviat, prin rugăciunile Sfântului Ioan Teologul, Vă va călăuzi cugetul şi pasul spre întărire duhovnicească, bună şi folositoare arhipăstorire, spre îndrumarea turmei iubitoare de Dumnezeu pe calea mântuirii şi muncă spornică pentru binele şi propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Dorindu-Vă deplină sănătate trupească şi sufletească, precum şi ani mulţi întru toate cele bune şi de folos, Vă asigurăm de aleasa noastră preţuire şi deplinul respect.
Cu dragoste întru Hristos cel Înviat,
† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTRTEGII MOLDOVE