Recent s-au împlinit 8 ani de la trecerea la Domnul al vrednicului de pomenire, slujitor al Bisericii lui Hristos – Părintele Vasile Muduc, fost paroh al Bisericii Sf. Ier. Nicolae din or. Florești. Timp de 65 de ani Prea Cucernicia Sa a trudit în ogorul Domnului, dintre care aproape șase decenii a păstorit turma lui Hristos, fiind unul din cei care a înfruntat perioada de prigoană a Bisericii și s-a străduit să mențină aprinsă candela Ortodoxiei în țara noastră.
S-a născut la 10 ianuarie 1920 în s. Chirileni, r. Ungheni într-o familie de țărani. Fiind primul din cei șapte copii ai familiei Muduc, îi revenea sarcina de a ajuta părinții, dar reușea și la învățătură. În anul 1935 a absolvit cu succes șapte clase la școala primară din satul natal. Tot timpul frecventa biserica, dând dovadă de devotament credinței dreptmăritoare. Și-a continuat studiile la școala de cântăreți din Chișinău cu sediul la mănăstirea Hârbovăț. Însă în scurt timp s-a instaurat regimul sovietic și acum era cu neputință de a se angaja ca slujitor al bisericii. De aceea, a fost nevoit să se angajeze profesor la clasele primare în satul natal, dar la scurt timp a fost învinuit de faptul, că frecventează biserica și că face parte dintr-o familie de ”chiaburi” și a fost eliberat din funcție.
Angajarea ca slujitor al bisericii a fost posibilă în anul 1941, când a fost numit cântăreț la biserica din s. Beleuți, jud. Bălți prin binecuvântarea P.S. Partenie Ciopron (1941-1944), Episcop al Hotinului cu reședința la Bălți.
Între anii 1942-1944 își satisface serviciul militar în armata română. Fiind demobilizat, se întoarce cu greu acasă , trecând pe ascuns frontiera de pe Prut. În anul 1944, din cauza reinstaurării regimului sovietic, o mare parte din slujitorii Bisericii s-au refugiat în România, iar multe locașuri au rămas fără slujitori. La rugămintea sa, P.S. Ieronim (1944-1947) l-a binecuvântat în funcția de cântăreț la biserica din satul natal. În această perioadă s-a căsătorit cu viitoarea preoteasă Ecaterina. Pentru râvna sa întru slujirea Bisericii a fost recomandat de către părintele paroh la hirotonie. Trecând o atestare, a fost diaconit, iar peste trei zile, la 22 iunie 1947 – hirotonit în treapta de preot de către P.S. Benedict (1947-1948).
Între anii 1947-1948 și-a desfășurat activitatea preoțească în s. Florițoaia Veche, r. Ungheni. Biserica din acestă localitate trebuia reparată capital pentru că suferise mult din cauza bombardamentelor din timpul războiului. Era timpul foametei – perioadă grea pentru întreaga populație a țării. Părintele Vasile a fost capabil de a organiza reparația bisericii în acele condiții nefaste, demonstrând calitățile sale de bun organizator și păstor devotat al Bisericii.
Din anul 1948 până în 1950 a activat ca preot la biserica din s. Unțești, r. Ungheni. În acea perioadă autoritățile statale organizau o campanie pentru “înlaturarea prejudecăților religioase din conștiința oamenilor”, se dărâmau și se închideau bisericile, iar mulți preoți, cântăreți și credincioși erau deportați. A avut de suferit și părintele Vasile, când i-a fost întocmit un proces de judecată, fiind amenințat cu o pedeapsă de 15 ani de privațiune de libertate. “Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am trecut și peste încercări, dovedindu-mi nevinovăția”-mărturisea părintele.
În anul 1950 a fost numit paroh la biserica sin s. Scumpia, r. Fălești, funcție, în care a activat până în 1957, când, din cauza săvârșirii ierurgiilor în casele credincioșilor, dar mai ales pentru sfințirea unei troițe din centrul satului, a fost silit de către autorități să părăsescă parohia.
Între anii 1957-1958 a slujit în satul Sudarca, r. Dondușeni, apoi a urmat păstorirea timp de 31 de ani (1958-1989) în satul Rădulenii Vechi, r. Florești.
După anul 1958 a urmat un nou val de prigonire a bisericii din partea autorităților de stat. Astfel, în 1962, de sărbătoarea Sf. Apostoli Petru și Pavel, când trebuia să fie închisă biserica din Răduleni, poporul s-a ridicat în apărarea locașului sfânt. Fiind considerat organizator al acestei revolte, părintele a fost supus unei amenzi mari din partea procuraturii și apoi era chemat des la Sovietul sătesc și cel raional, unde i se făceau diferite amenințări, instrucțiuni, restricții și i se impuneau impozite exagerate. Însă în pofida tuturor acestor neplăceri, clopotele bisericii din Răduleni nu au amuțit niciodată, ci încontinnu au chemat credincioșii la sfântul locaș.
Între anii 1964-1968 părintele a absolvit Seminarul Teologic din Serghiev-Posad (Zagorsk).
La toate bisericile, unde a păstorit, parintele Vasile s-a străduit să oganizeze reparații curente și capitale pentru menținerea stării funcționale a sfintelor lăcașe. În anul 1980, după reparația bisericii din Rădleni, poporul împreună cu preotul paroh s-au învrednicit de o slujbă arhierească de sfințire a sfântului lăcaș.
În anul 1986, după o boală grea, trece la cele veșnice preoteasa Ecaterina, cu care de-a lungul vieții a împărțit binele și răul, dulcele și amarul.
Din anul 1988 au început a fi redischise locașurile sfinte, iar părintele Vasile și-a depus multă osteneală la restaurarea mai multor biserici din împrejurimi.
Pe parcursul slujirii sale pastorale s-a învrednicit de toate distincțiile bisericești.
Despre viața părintelui Vasile, închinată în întregime slujirii Domnului, s-ar mai putea spune multe. Întrebându-l odată, ce i-a dat școala vieții în slujirea Bisericii, Sfințiia Sa mi-a răspuns : ”Tărie în credință, dreptate, înțelepciune și răbdare spre înfaptuirea a tot ce-i bine și măreț, întru prosperarea vieții bisericești și slava lui Hristos. În activitatea mea m-am condus de cuvintele Mântuitorului: ‘Păstorul cel bun îșî pune sufletul pentru oile sale. Iar cel platit … vede lupul venind și lasă oile și fuge; iar lupul răpește și risipește oile (Ioan 10, 11-12)’ ”.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnesacă cu drepții.
Protoiereu Ioan Lisnic