Cunoscutul expert pentru problemele Europei de Est şi profesor de Relaţii Internaţionale la Universitatea din Shizuoka, Japonia, domnul Shigeo Mutsuhika a vizitat în dimineaţa zilei Palatul Mitropolitan, unde a avut o întrevedere cu secretarul eparhial, Prot. Mitr. Vadim Cheibaş.
În cadrul discuţiilor, domnul Mutshushika s-a interesat de relaţiile Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu instituţiile statului şi transformările prin care au trecut acestea în ultima perioadă.
Părintele Vadim i-a prezentat invitatului situaţia la moment, făcând şi o scurtă intervenţie istorică în ceea ce priveşte relaţiile dintre Biserică şi Stat, punctând cele mai importante momente şi evoluţia preconizată în acest domeniu. În context, Sfinţia Sa i-a relatat oaspetelui şi despre perspectivele activităţii sociale pe care Mitropolia Moldovei le valorifică din ce în ce mai intens.
Prof. Dr. Shigheo Mutshushika s-a arătat impresionat de dinamica dezvoltării din ultimii ani a relaţiilor dintre instituţiile statale şi cele sociale, inclusiv religioase, în Europa de Est în general şi în Republica Moldova în special, declarându-se optimist în ceea ce priveşte transformările ulterioare.
La final, invitatul a mulţumit Prot. Mitr. Vadim Cheibaş pentru primirea cordială, iar secretarul eparhial s-a arătat recunoscător domnului profesor pentru bunăvoinţa de a-şi împărtăşi bogata experienţă profesională.