Cotidianul Patriarhiei Române, Ziarul Lumina, a împlinit pe 7 februarie 2015, 10 ani de apariţie neîntreruptă. În cele peste 3.000 de numere care au fost publicate până acum, pulsează viaţa Bisericii din anii de început ai acestui al treilea mileniu creştin. Cu mijloacele specifice presei scrise, dar şi prin dinamica ediţiei online, ziarul îşi împlineşte cu smerenie şi speranţă vocaţia de cronică vie a spiritualităţii ortodoxe româneşti în contextul cultural şi social-economic actual.
Lansat ca noutate publicistică la Iaşi, de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în anul 2005, chiar în ziua când vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist împlinea 90 de ani, primul cotidian creştin din România şi, până în prezent, singurul cotidian creştin ortodox din lume, Ziarul Lumina a cunoscut la Bucureşti, din anul 2007, o evoluţie ascendentă, în plan editorial şi tipografic, precum şi în privinţa extinderii ariei de difuzare către cititori. Tirajul zilnic îl aşază astăzi între cotidienele importante din ţara noastră.
Fondat pe conştiinţa mărturisitoare a valorilor creştine în societate, cotidianul Patriarhiei Române este, dintr-odată, un mijloc de comunicare internă şi o cale de transmitere a frumuseţilor spirituale, morale şi artistice către un public larg, deschis dialogului şi receptiv pentru cooperare în promovarea personalităţilor şi proiectelor luminoase.
Articolele de actualitate religioasă sunt completate de interviuri şi reportaje realizate la parohii şi mănăstiri, în ţară şi în străinătate, tematicilor teologice le stau alături abordări, din perspectiva creştină, ale unor domenii care privesc viaţa socială şi rămân mereu de actualitate: educaţie, sănătate, cultură, patrimoniu natural şi spiritual. Păstrătoare şi promotoare a valorilor perene, Biserica veghează ca sinaxarele şi chipurile sfinţilor, precum şi memoria recentă a jertfelniciei să fie cultivate prin toate mijloacele de comunicare.
Prin Ediţia Naţională şi prin ediţiile regionale, realizate cu sprijinul centrelor mitropolitane din ţară,Ziarul Lumina a devenit un temeinic mijloc de susţinere a activităţii misionare a Bisericii. Alături deLumina de Duminică şi Vestitorul Ortodoxiei, în triada Publicaţiilor LUMINA, şi împreună cu celelalte componente ale Centrului BASILICA al Patriarhiei Române, cotidianul împărtăşeşte cititorilor lumină din lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune.
Într-o societate marcată de şocurile imprevizibile ale tranziţiei, într-un peisaj mediatic dominat de senzaţional şi agresivitate, Ziarul Lumina şi-a propus permanent să aşeze în prim-plan valorile morale şi spirituale tradiţionale sau perene, cultivând totodată respectul faţă de demnitatea umană şi principiile deontologiei jurnalistice.
Lucrare misionară dinamică, proiectul editorial al Publicaţiilor LUMINA se bucură de binecuvântarea şi sprijinul permanent al Bisericii, iar cronica evenimentelor bisericeşti şi sinteza realităţilor din societatea de azi sunt prezentate cu acrivie profesională de tineri teologi şi jurnalişti, îndrumaţi cu înţelepciune şi responsabilitate de părintele Nicolae Dascălu.
Cu mijloacele jurnalistice clasice şi cu trăsături specifice elanului misionar al Bisericii noastre, trăsături izvorâte din bucuria credinţei, mesajul Ziarului Lumina contribuie la promovarea educaţiei tinerei generaţii, cultivând credinţa creştină şi valorile care stau la temelia culturii şi civilizaţiei europene moderne: libertate şi responsabilitate, dreptate şi solidaritate, progres şi speranţă. Ziarul Lumina şi săptămânalul Lumina de Duminicăoferă constant informaţii proaspete despre lucrarea pastorală, spirituală şi cultural-educativă a centrelor eparhiale, a parohiilor şi mănăstirilor, a instituţiilor bisericeşti culturale şi sociale din întreaga ţară şi din diasporă.
Într-o lume în care educaţia tinerilor noştri este puternic influenţată de secularism şi sincretism, superficialitate şi dezinteres faţă de patrimoniul spiritual şi cultural tradiţional, ostenitorii cotidianului Patriarhiei Române pun în lumină, prin documentarele, interviurile şi reportajele realizate sub semnul unei responsabilităţi comune, pilda multor personalităţi româneşti, care prin cultura, erudiţia şi profesionalismul lor sunt repere apreciabile. Astfel se realizează un ziar echilibrat, care îi ajută pe tineri să înţeleagă că prezentul lor se sprijină şi pe jertfelnicia generaţiilor anterioare simbolizate de crucile din cimitir, unde odihnesc părinţii, bunicii şi străbunicii multor români de azi.
Conţinutul spiritual, cultural-educaţional şi social-filantropic al vieţii bisericeşti, adunat cu migală în paginile Ziarului Lumina prin mărturii concrete, s-a rostuit tematic, sub forma volumelor tipărite, în Colecţia Media Christiana – Seria LUMINA a Editurii TRINITAS, ca o contribuţie la îmbogăţirea tezaurului cultural naţional.
La acest moment aniversar prilejuit de împlinirea a 10 ani de apostolat mediatic al cotidianului ortodox LUMINA, aducem mulţumire Preasfintei Treimi şi pomenim în rugăciune pe toţi cei care au ostenit şi ostenesc la această lucrare misionară sfântă de cultivare a conştiinţei şi unităţii eclesiale româneşti azi. Aniversarea primului deceniu de cotidian creştin în România este acum ceasul bucuriei de-a vedea roadele cultivate cu iubire smerită, răbdare şi jertfelnicie. Cu această bucurie sfântă, felicităm pe toţi ostenitorii, tipografii, binefăcătorii şi cititorii Publicaţiilor LUMINA şi ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos – „Lumina lumii“ (Ioan 8, 12) să le dăruiască tuturor sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, precum şi mult ajutor în lucrarea lor misionară viitoare.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj adresat cu prilejul împlinirii a 10 ani de apariţie neîntreruptă a Ziarului Lumina, 7 februarie 2015.