20:49, marți, 30 aprilie, 2024
Marți, 30 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, întreprinde un pelerinaj în Țara Sfântă pentru a aduce Lumina Sfântă în Republica Moldova.
Episcopul Filaret este însoțit de către PC arhim. Nectarie Gherman, prorectorul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova și starețul mănăstirii Horești, ierom. Macarie (Crudu), decanul Facultății de Teologie din cadrul ATOM, protod. Nicolae Ciumacenco și un grup de binecredincioși creștini.
În dimineața zilei de marți, pelerinii au participat toți la Liturghia Darurilor înainte sfințite oficiată la Golgota, locul Răstignirii Mântuitorului.
Ierarhul și pelerinii moldoveni s-au închinat la Mormântul Domnului după care au fost primiți de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.
După întâlnirea cu Preafericirea Sa, ierarhul și pelerinii au parcurs următorul traseu: Pelerinaj pe jos în Ierusalim, Poarta leilor, Mănăstirea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, Drumul Crucii Via Dolorosa, Pretoriu – Temnița în care a fost închis Mântuitorul, Așezământul Cneazului Alexandru Nevski, Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din orașul vechi.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media