Chișinău, 18 august 2019. Președintele Republicii Moldova, Dl Igor Dodon a adresat ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și a întregii Moldove un mesaj de felicitare, cu prilejul aniversării zilei de naștere, în care se menționează:
Înaltpreasfinția Voastră,
Îmi face onoare și plăcere să Vă adresez sincere și cordiale felicitări cu ocazia zilei de naștere, împreună cu urări de sănătate, pace și liniște sufletească.
Sărbătoarea de astăzi reprezintă un prilej oportun pentru a Vă exprima admirație pentru dăruirea totală slujirii arhierești și apreciere pentru întreaga activitate ecleziastică. Constat cu satisfacție că, demonstrând înțelepciune și atașament față de valorile spirituale ale poporului moldovenesc, manifestând tenacitate și perseverență în coagularea societății noastre, asigurând disciplina și buna rânduială a lucrurilor în Sfânta Biserică, semănând dragoste pentru oamenii acestui plai și iubire nețărmuită față de Dumnezeu, Înaltpreasfinția Voastră ocupați unul din primele locuri printre personalitățile care scriu istoria neamului.
Țin să remarc faptul că în această vară se împlinesc trei decenii de când sunteți Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova – timp în care V-ați îngrijit de respectarea și urmarea cu sfințenie a credinței strămoșești, precum și de reconstrucția, edificarea și înflorirea locașurilor de cult din țară și din diaspora.
Totodată, Vă exprim profundă gratitudine pentru susținere și implicarea Mitropoliei în desfășurarea acțiunilor inițiate de Președinție, contribuind astfel la educarea sentimentelor de patriotism, la promovarea valorilor familiei tradiționale, a toleranței interumane și interetnice și a unității noastre naționale.
Reiterând gândurile de bine și prosperare, Vă doresc viață îndelungată, împliniri duhovnicești, păstorire rodnică, toate încununate cu un călduros „La Mulți și Fericiți Ani”.