Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

11:08, miercuri, 27 noiembrie, 2013

Preotul care face minuni pentru copii

Nu are barba albă-albă ca Moş Crăciun, nici tenul, glumește el, şi nu vine cu bucurii o dată-n an, ci zi de zi, în ultimii şapte ani, de când şi-a dedicat viața copiilor orfani sau ai căror părinţi nu îi pot îngriji. Numele lui este Mihai Negrea şi din 2006 slujeşte la Mănăstirea Podu Coşnei, chiar la intrarea în comuna Poiana Stampei, pe partea dreaptă a DN 17. Pe lângă faptul că îngrijeşte 42 de copii, dintre care 15 stau chiar la mănăstire, iar restul, din lipsă de spaţiu, au rămas la casele lor, însă primesc săptămânal pachete cu alimente, dulciuri, haine, rechizite şi sunt ajutaţi să aibă rezultate cât mai bune la şcoală, părintele Negrea şi-a văzut îndeplinit la sfârşitul acestei săptămâni un nou vis al său: centrul social pentru copiii săraci din Vatra Dornei. Sâmbătă, părintele a deschis larg porţile noului său centru, din incinta Casei Vladimir din oraşul staţiune, o frumoasă clădire care a fost sediul societăţii de minerit din zonă, iar de aproape zece ani a fost lăsată în paragină. Clădirea a fost retrocedată Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuților, iar părintele de la Podu Coşnei i-a spus Prea Înaltului Pimen de proiectul său şi în doar câteva luni, clădirea a fost transformată total pe interior. „Vorbim de 30 de copii care vor locui permanent şi alţi 50 de copii care vor servi o masă caldă la prânz, în fiecare zi, inclusiv duminica, nu numai în zilele în care merg la şcoală”, ne-a mărturisit părintele Negrea. „Vreau să îi ajut pe aceia care vor să se realizeze în viaţă” Copiii care vor locui în noul centru vor trebui să se ţină de şcoală, să nu aibă absenţe ori nota scăzută la purtare, ei urmând a fi aleşi de către reprezentanţii şcolilor din zonă dintre elevii cu probleme sociale. „Vreau să îi ajut pe aceia care vor să se realizeze în viaţă”, explică Mihai Negrea. Preotul arată că plănuia să aducă primii copii pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae, patronul şi protectorul copiilor, însă acest lucru se va amâna, întrucât, susţine Mihai Negrea, nu i-au venit încă toate autorizațiile necesare. „Marele regret al meu este că până atunci o parte dintre copii vor sta prin gări, prin parc, alţii flămânzi, îngheţaţi la casele lor”, oftează preotul de la Podu Coşnei. ÎPS Pimen a sfințit centrul de copii Sâmbătă a avut loc sfinţirea centrului de copii de la Casa Vladimir, la care a participat Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, cel căruia părintele Negrea i-a mulţumit şi public pentru că l-a sprijinit în demersul său, mărturisindu-i Prea Înaltului că intenţionează să schimbe denumirea de Casa Vladimir în Casa Pimen. Au mai fost prezenţi la slujba de sfinţire mai mulţi preoţi din zonă, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş, inspectorul şcolar general, Gheorghe Lazăr, precum şi reprezentanţi de la Direcţia Generală de Protecţie a Copilului Suceava. De asemenea, alături de părintele Negrea, în acest moment important, s-au aflat şi prietenii săi. Pentru că, zâmbeşte preotul, pe toţi cei care l-au ajutat îi numeşte prieteni. Şi, Slavă Domnului, are părintele prieteni în toată lumea. Nemţii au dotat bucătăria centrului de copii Un sprijin important pentru realizarea proiectului centrului de copii a fost al unei fundații umanitare din Germania, Huetti’s Balkanhilfe, care în cei aproape 20 de ani de existenţă a dus aproape 300 de tiruri cu peste 4.000 de tone de ajutoare în mai multe ţări. Preşedintele acestei asociații caritabile, Guenter Huettenholscher, ne-a povestit că îl cunoaşte pe părintele Negrea de aproape cinci ani şi, de când i-a cunoscut dragostea pentru copii, l-a sprijinit cât a putut. „Este un suflet extraordinar şi inima lui este pentru copii orfani, părăsiţi, din familii dezorganizate”, a declarat neamţul, care nu de mult a fost decorat chiar de către cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pentru întreaga activitate de întrajutorare pe care a desfăşurat-o prin fundaţia sa. Cei de la  Huetti’s Balkanhilfe  au dotat întreaga bucătărie a centrului de copii de la Vatra Dornei cu aparatură modernă, donată lor de una dintre cele mai mari firme din Germania, şi au adus şi scaune, mese, dar şi saltele pentru paturile celor mici. Directorul unei importante firme a lucrat cot la cot cu muncitorii la renovări Părintele Negrea şi-a văzut visul îndeplinit şi cu ajutorul unei familii din Italia, dar şi a directorului unei importante firme de transport internaţional de mărfuri. Acesta din urmă, Gabriel Diaconu, pe lângă sponsorizarea făcută de firma sa, s-a oferit voluntar să-l ajute pe părintele Negrea la amenajarea centrului, muncind cot la cot cu muncitori de la firma sa de construcţii. „ Am început lucrările pe 22 august şi au durat circa două luni şi trei săptămâni. La anul, urmează să refacem clădirea şi pe exterior”, a declarat Gabriel Diaconu. ÎPS Pimen a ţinut şi el să le mulţumească celor care au pus umărul la ridicarea centrului de copii de la Vatra Dornei: „Viaţa noastră, cum spune şi Goethe, nu se sfârșește la marginea mormântului, ea continuă, sufletul merge în Cer şi tot acolo va merge şi trupul transfigurat la sfârşitul veacurilor. Şi în faţa tronului de judecată al lui Dumnezeu, vom fi întrebaţi dacă i-am ajutat pe fraţii mai mici ai lui Hristos, ceea ce aţi făcut dumneavoastră”. „Este unul dintre cele mai importante evenimente din Vatra Dornei” La evenimentul de sâmbătă au fost prezenţi şi directorul şi preotul unuia dintre cele mai mari licee din Republica Moldova, Liceul Teoretic cu profil de artă „Mihail Berezovschi”, care i-au dedicat prietenului lor, Mihai Negrea, dar şi celor care au contribuit la deschiderea centrului de copii, un spectacol cu elevi talentaţi din Chişinău, care a avut loc la Casa de Cultură din Vatra Dornei. „Deschiderea acestui centru este unul dintre cele mai importante evenimente din Vatra Dornei. Am convingerea că vor fi ajutaţi cu adevărat nişte copii, iar eu îi vor acorda tot sprijinul părintelui Negrea”, a declarat şi primarul Ilie Boncheş. Proiectele viitoare ale părintelui Negrea. În memoria micuţei Flori, o fetiţă de nouă anişori răpusă de leucemie Preotul de la Mănăstirea Podu Coşnei se gândeşte deja la alte două proiecte ale sale. Un centru pentru adolescenţii care au probleme cu drogurile, după ce chiar la mănăstire a primit zece astfel de tineri, pe care a reuşit să-i convingă să se lase de prafurile periculoase, dar şi un centru  pentru copii care suferă de maladii cumplite, cărora medicii nu le-au mai dat nici o şansă de supravieţuire. „Să încerc să le luminez ultimele zile ale vieţii lor”, spune părintele, întorcându-şi capul, ca să nu îi vedem ochii plini de lacrimi. Anul trecut, unul dintre copiii părintelui de la mănăstire, Flori, o fetiţă pe care o creştea de la patru anişori, a murit de leucemie la vârsta de nouă ani. Trei luni s-au chinuit prin spitale din ţară şi au încercat să o ajute pe micuţa Flori, pe care o luaseră în grijă la mănăstire, după ce fetiţa a asistat la moartea fratelui ei, ucis de propria lor mamă, care se află acum în penitenciar. În memoria fetiţei, părintele încă îi mai trimite pachete şi bani mamei lui Flori la puşcărie, să nu îl vadă Flori de acolo, de Sus, că nu are grijă de mama ei. Despre mănăstirea copiilor, despre minunile făcute în viaţa unor suflete chinuite de părintele Mihai Negrea, dar şi despre cea care i-a fost alături în toate aceste proiecte ale lui, Iulia Negrea, soţia sa, vă vom povesti într-un alt articol pe care îl vom publica în ediţiile următoare.

 www.monitorulsv.ro