Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, un grup de preoți militari compus din slujitorii Gheorghe Gavrilița, Corneliu Dobrogeanu, Alexandru Gavrilița, Dorin Rusu și Ioan Tudoreanu, au participat recent la festivitățile prilejuite de cea de a 21-a aniversare de la crearea Brigăzii de Infanterie Motorizare nr. 2 din Chișinău.
La eveniment a fost prezent Ministrul Apărării Republicii Moldova, Domnul Vitalie Marinuța, militari de rang înalt, demnitari, precum și numeroși oaspeți de peste hotare, printre care și ambasadori acreditați în țara noastră.
Cu ocazia acestui deosebit prilej, preoții militari au oficiat un Te-Deum, au binecuvântat ostașii și au vorbit celor prezenți despre rolul ales pe care trebuie să îl aibă credința în sufletul fiecărui militar cu dragoste de neam și de țară.
Totodată, slujitorii au subliniat încă o dată faptul că Biserica Ortodoxă din Moldova și în continuare va depune eforturi hotărâte pentru a participa la educația moral-spirituală a contingentului Armatei Naționale.
În acelaști timp, vorbitorii nu au uitat să mulțumească conducerii de vârf a Ministerului Apărării, a reprezentanților BIM-2 și a tuturor responsabililor pentru facilitarea conlucrării dintre Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove și Forțele Armate.