Vineri, 15 aprilie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit rânduiala înmormântării nou-adormitei preotese Maria Mihalaș, la biserica „Buna Vestire” din Chișinău.
Cântările şi rugăciunile prin care Biserica a petrecut-o astăzi pe roaba lui Dumnezeu Maria preoteasa, au exprimat nu doar speranţa şi mângâierea dreptei răsplătiri, ci şi bucuria de-a vedea lumina Mântuitorului nostru Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat.
La sfârșitul Slujbei Prohodului, PS Ioan a transmis părintelui Victor Mihalaș și familiei îndoliate mesajul de condoleanțe și de binecuvântare al ÎPS Mitropolit Vladimir.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/