Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în seara din ajunul celei de a patra duminici din Postul Mare, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit slujba Privegherii la Catedrala „Nașterea Domnului” din capitală. La serviciul divin au participat mai multe zeci de credincioși, dornici să se reculeagă în regăciune către Dumnezeu și să capete liniște sufletească întru cele sfinte.
Slujba arhierească a fost marcată de o atmosferă cuvenită trăirii acestei perioade de asceză – evlavie, pioșenie și reflectare asupra efemerității lucrurilor din această viață pământească și a binecuvântării vieții veșnice, pe care o primesc cei care îl urmează pe Hristos.