În perioada 1-3 iulie 2022, Cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept însoțit de un grup de preoți militari din Republica Moldova sa aflat la Mănăstirea Putna, jud. Suceava, unde a participat la solemnitățile de cinstire a memoriei Binecredinciosului Voievod Stefan cel Mare și Sfânt de la Mănăstirea Putna.
Mănăstirea Putna este în aceste zile gazda a numeroase evenimente liturgice și cultural artistice, la împlinirea a trei decenii de la proclamarea solemnă în rândul sfinților a celui mai cunoscut apărător al credinței de pe meleagurile noastre.
Credincioși din toate colțurile țării, din Ucraina și din Republica Moldova s-au unit în duh de rugăciune pentru a-l cinsti pe Sfântul Voievod la mormântul său de la Putna, având totodată bucuria de a se închina și la moaștele Sfinților putneni Iacob, Sila, Paisie și Natan, precum și la fragmente din moaștele Sfântului Daniil Sihastru și ale Sfântului Nectarie.
Sectorul Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept
cu referire la: https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/