O zi de odihnă pentru 45 de copii beneficiari ai Centrului de zi pentru copii ai Bisericii cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din localitatea Ulmu, raionul Ialoveni.
Această surpriză a fost realizată datorită bunei organizări și suportului acordat de către Părintele-paroh, Protoiereul-Mitrofor Petru Pisica. Copiii au avut parte pe parcursul zilei de mai multe activități distractive și de intercunoaștere, specifice vârstei.
Din anul 2009, pe lângă Biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din s. Ulmu, r. Ialoveni, s-a deschis „Centrul de zi pentru copii”, scopul acestuia fiind acordarea serviciului pentru protecția copilului, a cărui misiune este de a preveni: violența în familie și în societate, abandonul și instituționalizarea copiilor prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de îngrijire, educație, recreare, socializare, consiliere, dar și dezvoltarea deprinderilor de viață.
Astfel, pentru 45 de copii sunt desfășurate următoarele activități: studierea limbii engleze, lecții de catehizare, activități ale clubului amatorilor de șah, oferirea consilierii spirituale și psihologice, etc. În incinta Centrului au loc diferite întruniri și seminare, în cadrul cărora sunt abordate diverse teme cu implicarea actorilor din diferite domenii de activitate. În timpul desfășurării lecțiilor, copiii Centrului de zi sunt asigurați cu o masă caldă și mai multe pauze de ceai. Iar pe perioada întregului an școlar, copiii primesc gratuit rechizite școlare necesare pentru procesul de învățământ.
De asemenea, Centrul de zi organizează excursii și tabere de vară pentru copiii și tinerii implicați în activități. În parteneriat cu instituțiile de învățământ și alte instituții publice locale, sunt desfășurate training-uri, mese rotunde, seminare, la care sunt abordate diferite teme și discuții ce pot preveni sau stopa unele riscuri din societate.
Totodată, pe lângă parohia Ulmu, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în anul 2018 s-a deschis brutăria socială „Înmulțirea Pâinilor”. Astfel s-a reușit, ca în jur de 42 de familii, respectiv peste 100 de persoane să primească zilnic gratuit, și cu livrare la domiciliu: pâine, plăcinte și alte produse de patiserie, iar o dată în săptămână 100 de pâini sunt distribuite la persoanele fără adăpost și nevoiașe din Chișinău.
Pe lângă cele enumerate, de aproximativ 10 ani există o echipă de voluntari formată din 5 persoane. Scopul acestei echipe este de a vizita bolnavii, persoanele în etate și singuratice la domiciliu. Voluntarii monitorizează potențialele situații de risc din astfel de familii, raportând dificultățile pe care le întâmpină oamenii, preotului-paroh, iar acesta, pe măsura posibilităților, încearcă să le rezolve. Astfel, de 5-6 ori pe an, familiile respective primesc ajutor material sub formă de pachete alimentare, sanitare, haine și lenjerie. Bolnavii țintuiți la pat sunt asigurați în măsura posibilităților cu scutece și unele medicamente. Persoanelor singuratice și bolnave le sunt distribuite prânzuri calde preparate la cantina Bisericii sau la domiciliul voluntarilor, dar și pâine, fructe, dulciuri și alte produse aduse/oferite de enoriașii Bisericii.
În parteneriat cu prietenii parohiei din Germania și Olanda, de 4-5 ori pe an sunt aduse sute de cutii cu haine și lengerie care sunt împărțite doritorilor. Fiecare voluntar, în măsura posibilităților, ajută familiile respective, în lucrul casnic, la achitarea serviciilor comunale și deplasarea în instituțiile medicale.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate