La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut de curând ediţia a treia a volumului „Istoria Bisericii Ortodoxe Române“ al părintelui profesor Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, informează Ziarul Lumina. Compendiul, care face parte din colecţia „Cursuri, Manuale şi Compendii de Teologie Ortodoxă“, a fost publicat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Reeditarea acestui volum reprezintă un eveniment important atât pentru studenţii la Teologie, cât şi pentru preoţii şi credincioşii care doresc să-şi sporească sau să-şi împrospăteze cunoştinţele de istorie a Bisericii neamului. Lucrarea are 615 pagini, care pe lângă textul principal mai cuprind un tabel cronologic cu cele mai importante date istorice privind evoluţia creştinismului românesc, o listă de abrevieri, un vast indice onomastic, la care se adaugă numeroase imagini, planşe şi hărţi. Cartea este un rezumat al lucrării în trei volume a părintelui Mircea Păcurariu, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române“, cea mai importantă lucrare de istoriografie bisericească românească editată până în prezent. Acest compendiu a apărut pentru prima dată la Chişinău, în anul 1993, şi a fost ulterior reeditat la Sibiu în anul 2007. Pentru valoarea sa academică a fost tradus şi în limba germană în anul 1994, în cadrul colecţiei „Oikonomia“, fiind a doua lucrare de teologie ortodoxă românească accesibilă vorbitorilor acestei limbi, după ce anterior a fost tradusă „Teologia Dogmatică Ortodoxă“ a părintelui Dumitru Stăniloae.
Compendiul începe printr-o prezentare critică a studiilor de istorie bisericească şi a evoluţiei acestora, până în prezent. Materialul propriu-zis este împărţit în cinci capitole mari, în funcţie de principalele perioade istorice din evoluţia neamului românesc şi a Bisericii Române, după cum urmează: perioada întâi, secolele II-VI, prezintă originea apostolică a creştinismului românesc şi continuitatea sa pe teritoriul ţării după retragerea aureliană; perioada a doua, secolele VII-XIV, evidenţiază organizarea vieţii bisericeşti până la recunoaşterea mitropoliilor; perioada a treia, secolele XIV-XVIII, cuprinde patru subcapitole dedicate fiecărui secol în parte şi scoate în evidenţă desăvârşirea organizării canonice a Bisericii în cele trei ţări româneşti, dezvoltarea culturală a acesteia, arta bisericească şi viaţa monahală; perioada a patra, anii 1821-1918, subliniază importanţa Bisericii la obţinerea independenţei şi la reîntregirea teritorială naţională şi importanţa autocefaliei; perioada a cincea, din 1918 până în prezent, arată rolul Bisericii Ortodoxe Române în societate.