Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Naşterea Cinstitului Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.
Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este atestată încă din secolele IV-V şi a fost instituită, după unii, spre a înlocui unele vechi sărbători păgâne, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstiţiului de vară. Sărbătoarea de astăzi este închinată Naşterii Înaintemergătorului Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Sfântului Ioan Botezătorul.
În legătură cu zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Scriptură a Noului Testament relatează acest moment în Evanghelia Sfântului Apostol Luca, în primul capitol de la versetul 5 la 80. De aici aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era fiul preotului Zaharia de la Templu, iar pe mama sa o chema Elisabeta. Naşterea sa a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, în chip minunat, tatălui său, pe când slujea în Templul de la Ierusalim. Deoarece s-a îndoit că va mai putea avea copii la această vârstă înaintată, Zaharia nu a mai putut vorbi până în ziua când, după naşterea fiului său, a fost rugat să scrie pe o tăbliţă care va fi numele copilului, iar el a scris Ioan. Atunci a recăpătat darul vorbirii şi a profeţit în legătură cu misiunea pe care o va avea, de Înaintemergător (Lc. 1, 67-79).
După acest moment, Evanghelistul Luca, în ultimul verset din primul capitol al Evangheliei sale, menţionează: „Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel”. Sfântul Ioan a predicat Botezul Pocăinţei, pe malul râului Iordan, în deşert, în al cincisprezecelea an de domnie al lui Tiberiu, împăratul Romei. Rolul Sfântului Ioan este important în iconomia mântuirii, fiind acela de Înaintemergător al Domnului nostru Iisus Hristos, de aceea el este prăznuit mai mult decât alţi sfinţi, pentru că Sfântul Ioan Botezătorul, potrivit Evangheliilor, este „glasul care strigă în pustie”, de aceea în iconografia ortodoxă Sfântul Ioan stă de-a stânga Mântuitorului. El este ultimul prooroc al Vechiului Testament şi, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament.