Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

20:34, vineri, 30 octombrie, 2015

Mitropolitul Vladimir a sfințit piatra de temelie și a binecuvântat începerea restaurării a celei de-a doua biserici medievale din cadrul Muzeului Satului din Capitală

IMG_1496

În după amiaza zilei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat seculara biserică din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” amplasată pe teritoriul Muzeului Satului din Capitală, unde a sfințit piatra de temelie și a binecuvântat începerea restaurării  a celei de-a doua biserici din lemn adusă recent din s. Gârbova, r. Ocnița, sfânt lăcaș atestat documentar la 1775.

Cu acest ales prilej, Întâistătătorul a fost întâmpinat de către un sobor preoțesc și de credincioșii adunați pentru a participa la serviciul divin.

După săvârșirea rânduielii de sfințire, Vlădica Vladimir s-a adresat cu un cuvânt de felicitare, apreciind efortul părintelui paroh, care de mai mulţi ani se străduie să amenajeze acest colț de rai.

„Ori de câte ori se sfinţeşte piatra de temelie a unui lăcaş de rugăciune, sufletele noastre trebuie să tresalte de bucurie că zidim casă lui Dumnezeu şi casă nouă celor care constituim Trupul tainic al lui Hristos care este Biserica.

Astăzi s-a pus început bun unei lucrări frumoase, renovarea unei capodopere medievale, lucrare de care se bucură însuşi Dumnezeu şi sfinţii din ceruri pentru că orice biserică înseamnă o poartă a cerului şi o tindă a Raiului.

Dumnezeu să-l întărească pe părintele paroh și pe ctitori, să ducă la bun sfârşit această sfântă lucrare”, a spus Mitropolitul.

La rândul său, Prot. Serghei Curnic, parohul bisericii, i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru bunăvoință și pentru grija părintească, subliniind faptul că și de acum înainte, împreună cu enoriașii se va strădui să valorifice cu sârg tezaurul duhovnicesc care le-a fost încredințat.