Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

20:25, sâmbătă, 6 septembrie, 2025

Mitropolitul Vladimir a sfințit paraclisul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și a binecuvântat lucrările de la Cricova

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul nou construit „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, aflat în incinta Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”din or. Cricova, mun. Chișinău.

Serviciul divin a început cu săvârșirea rânduielii sfințirii Sfintei Mese, moment deosebit care marchează deplin sfântul locaș pentru slujirea liturgică.

Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, prot. Nicolae Andrieș, parohul bisericii, PC Arhim. Tobie (Boboc), starețul Mănăstirii Zloți, PC Arhim. Irinarh (Costru), starețul Mănăstirii Țigănești, prot. mitr. Corneliu Dobrogeanu, vicepreședintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării și Organele de Drept, preoți și diaconi slujitori și poporul binecredincios prezent și rugător.

În cadrul vohodului mic, Mitropolitul a evidențiat activitatea rodnică și devotamentul clericilor parohiei. Astfel, preotul paroh, prot. Nicolae Andrieș, a fost distins cu dreptul de a purta mitră. Totodată, preotul Serghei Cojocaru a primit dreptul de a purta camilafcă, iar diaconul Victor Bodlac a primit dreptul de a purta orar dublu.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a sfințit cantina socială ridicată pe lângă biserică. Acest nou așezământ vine ca un sprijin real pentru credincioșii nevoiași și reprezintă rodul dragostei creștine și al implicării comunității în faptele milei creștine.

De asemenea, un alt moment de importanță majoră a fost sfințirea crucilor ce urmează a fi așezate pe cupolele Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”. Prin această lucrare, locașul de cult primește o podoabă nouă și o mărturie vizibilă a credinței vii a enoriașilor săi, care s-au unit jertfelnic pentru înnoirea bisericii.

Slujba a continuat cu o litie de pomenire pentru robii lui Dumnezeu, preoții slujitori prot. Andrei și prot. Corneliu, care au ostenit de-a lungul vremii.

La final, Mitropolitul Vladimir s-a adresat credincioșilor cu un cuvânt de felicitare și recunoștință, subliniind efortul depus de comunitate alături de părintele Nicolae pentru ridicarea și înfrumusețarea bisericii și a întregului complex parohial. Înaltpreasfinția Sa a remarcat unitatea și râvna enoriașilor, apreciind implicarea lor în păstrarea și înnoirea patrimoniului spiritual și material al parohiei.

Ca semn de recunoștință pentru munca depusă, Mitropolitul a oferit tuturor credincioșilor parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Cricova Diploma de Recunoștință, pentru jertfa și truda fiecărui în parte, la veșnicia și nemurirea sufletului lor.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media