Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

11:22, luni, 16 iunie, 2014

Mii de pelerini au luat drumul mănăstirii Petru Vodă ca să-l pomenească pe părintele Iustin

Mănăstirea Petru Vodă a redevenit sâmbătă, 14 iunie, locul de pelerinaj al credincioşilor care au ţinut să participe la slujba de pomenire a părintelui Iustin Pârvu, ctitor al lăcaşului din Neamţ, şi unul din cei mai iubiţi duhovnici ai zilelor noastre. Ca şi la slujba de înmormântare de pe 20 iunie 2013, mulţi oameni au ţinut să fie prezenţi la pomenirea de un an îmbrăcaţi în costume populare, în timp ce alţii purtau însemnele tricolorului, sau chiar drapelul naţional, semn de respect pentru lupta pe care „duhovnicul Moldovei” a dus-o mereu pentru promovarea românismului.

Slujba de pomenire şi Liturghia au fost oficiate şi de această dată de un sobor de preoţi de la mai multe parohii din Neamţ în fruntea cărora au fost doi înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Acesta din urmă a ţinut de altfel predica în care le-a vorbit credincioşilor despre semnificaţia pomenirii părintelui Iustin.

„Sfânta Evanghelie de astăzi, atât de mult s-a potrivit cu pomenirea părintelui Iustin, care reprezintă prin ceea ce a ce făcut – aceste asezăminte monahale, aceste aşezăminte sociale şi medicale – şi multe fapte bune. Părintele Iustin cu adevărat iată este duhovniceşte cu noi şi mărturisesc despre vrednicia sa, despre dragostea sa, că Dumnezeu a aşezat în el duhul înţelepiciunii şi al răbdării”, a spus IPS Teodosie.

Culoarul de trecere din faţa soborulului de preoţi era asigurat de zeci de bărbaţi îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, care ţineau în mâini drapelul tricolor.

În faţa mulţimii, Arhiepiscopul Tomisului nu a uitat să-i mulţumească Mitropolitului Moldovei, IPS Teofan „care m-a primit cu drag şi mi-a îngăduit ca ori de câte ori doresc să poposesc în Mitropolie, să vin cum mi-a spus când am venit aici”.

Înainte să asiste la slujba de pomenire, participanţii la evenimentul religios de la Petru Vodă se rugau la mormântul părintelui Iustin, de lângă biserică. Pentru a ajunge să se închine la căpătâiul duhovnicului, credincioşii trebuiau să se aşeze la o coadă de câteva sute de persoane, care înconjura ca un brâu lăcaşul sfânt.

Ritualul se desfăşura sub ochii atenţi ai preoţilor şi călugărilor mănăstirii, iar pelerinii nu au dat semne de nerăbdare, chiar dacă dura măcar o jumătate de oră până să ajungă să se închine la mormânt. În ton cu manifestarea religioasă, şi mormântul unde odihneşte părintele Iustin era acoperit într-un tricolor floral. De o parte şi de alta, oamenii se închinau în linişte, şi zăboveau preţ de o rugăciune, fără să-i zorească nimeni să plece mai repede.

O altă coadă, dar nu la fel de mare se formase la intrarea în chilia părintelui Iustin. Mulţi din cei care au avut ocazia să se spovedească sau să primească poveţe de la duhovnic au dorit să regăsească spaţiul plin de spiritualitate în care a trăit, mulţi ani, ctitorul mănăstirii Petru Vodă.

„Eu n-am avut ocazia să intru la părintele Iustin, dar chiar şi aşa, am simţit că părintele parcă ar fi în continuare aici”, spunea la ieşirea din chilie Maria Dumbravă, o femeie venită din Bacău la slujba de la Petru Vodă.

Din mulţimea adunată la slujba de pomenire, au apărut în timpul predicii ţinute de IPS Teodosie două pancarte vizibile cu mesaje preluate din cuvintele părintelui Iustin şi ale părintelui Calciu Dumitreasa.

„Ne-au luat agricultura, ne-au luat comerţul, ne-au luat toate bogăţiile şi aurul acestei ţări, dar nu ne-au luat credinţa, nu ne-au luat tradiţiile şi evlavia creştină”, era scris pe un carton mare, sub chipul părintelui Iustin. Pancarta era ţinută de un bărbat costumat în straie populare şi îndreptată în toate direcţiile spre a fi citită de toată lumea. Pe verso era scris un alt mesaj „Ce ecumenism? Suntem de peste 2000 de ani în Ortodoxie şi acum ne-am trezit să facem plocoane papei de la Roma!”

„Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” era scris pe o altă pancartă, sub un chip imens al părintelui Iustin. În paranteză, era menţionat că mesajul fusese extras din cuvântul duhovnicului în „problema cipurilor şi ecumenismului”.

La un moment dat, pe zidul lateral al lăcaşului, au urcat doi tineri, îmbrăcaţi şi ei în costume populare, şi ţinând un banner pe care scria cu majuscule „Canonizaţi sfinţii închisorilor”. Pentru a fi vizibil şi în zona unde era soborul de preoţi, cei doi s-au deplasat cu tot cu banner pe vârful gardului din piatră, cât mai aproape de preoţi.

www.ortodox.md