Preacisntitului cler și drept-măritorului popor al Bulgariei,
Iubiți întru Hristos frați și surori, cu neasemuită tristețe am aflat de trecerea la cele veșnice a Preaferiricitului Patriarh Maxim – luminător viu și stâlp de nădejde al credinței pentru Biserica Bulgară și bun exemplu pentru celelalte Biserici-surori.
Am reușit să-l cunoaștem pe vrednicul de pomenire Întâsitătător ca pe un păstor drept și cumpătat, care încercat de timp și de ispite a rămas neclintit în misiunea sa de îndrumare a unui popor binecunoscut pentru credincioșia lui.
Astăzi, în zi de doliu, plecăm și noi frunțile, rugându-ne în fața Bunului Dumnezeu pentru odihna Preafericirii Sale, care și-a dus crucea aici pe pământ cu o smerenie și o abnegație demne de admirație. Iar pentru fiii și fiicele Bisericii Ortodoxe Bulgare ne rugăm să aibă înțelepciune și putere ca să continue drumul și lucrarea Patriarhului Maxim, întru biruința credinței și mântuirea sufletelor.
Cu regrete și dragoste frățească,
+ VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE