Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

11:24, vineri, 11 iulie, 2014

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Chiril adresat Sanctității Sale Patriarhul Serbiei Irineu

Preafericirea Voastră, iubite întru Hristos Confrate și Coslujitor la Pristolul lui Dumnezeu!

Am aflat cu îngrijorare despre nenorocirile prin care trec păstoriții pe care îi conduceți în urma inundației catastrofale. După informația din mass-media, am primit și scrisoarea Sanctității Voastre, plină de durere și neliniște pentru oamenii ce au devenit victime ale stihiei.

Colectarea mijloacelor și a diverselor tipuri de ajutoare pentru frații noștri, aflați în nenorocire, a fost începută neîntârziat. Departamentul Sinodal pentru caritatea bisericească și slujirea socială al Patriarhiei Moscovei și Mitocul Bisericii Ortodoxe Ruse în Belgrad au primit indicațiile necesare. În perioada 19-20 mai 2014, când inundația a ajuns la punctul său culminant, ei au adus prima partidă de mijloace de igienă, produse și haine în orașele Șabats, Scilainats și Laikovats.
Ca răspuns la adresarea mea către toți copiii credincioși ai Bisericii noastre, a fost efectuată colectarea ajutoarelor pentru susținerea sinistraților din Serbia. Mijloacele obținute în mărime de 27 milioane de ruble deja sunt livrate pe contul Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Vă mulțumesc, Sanctitatea Voastră, pentru cuvintele calde despre Biserica Ortodoxă Rusă, exprimate în scrisorile Dumneavoastră. Împreună cu poporul sârb, care este de aceeași credință cu noi, noi ne rugăm Împăratului lumii și Mântuitorului sufletelor noastre pentru odihna victimelor inundației și pentru însănătoșirea sinistraților, pentru cei pierduți fără urmă și pentru cei rămași fără acoperiș de asupra capului, pentru trimiterea de sus a mângâierii tuturor celor care sunt îndoliați de pe urma pierderii rudelor și apropiaților.
Ajutorul nostru este expresia solidarității cu acele eforturi, care deja sunt întreprinse de Sanctitatea Voastră, de arhipăstori, păstori și de copiii fideli ai Sfintei Biserici a Serbiei. Cele întâmplate au demonstrat întregii lumi că Biserica sfântului Savva a fost și rămâne un sprijin duhovnicesc de încredere al poporului sârb. Pe Biserică, ca pe o piatră nezdruncinată, se forma caracterul său, care se deosebea prin curaj, fermitate, hotărârea de a acorda ajutor. Și în ora încercării, când a căzut ploaia, au venit râurile mari, dar casa n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă (vezi: Mt. 7:25).
Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos, Izvorul și Dătătorul oricărui bine, să trimită poporului sârb multpătimit puteri pentru depășirea urmărilor stihiei și restabilirea vieții pașnice.

Cu dragoste frățească întru Domnul
+CHIRIL, PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII

www.ortodoxia.md