ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari aniversează luni, 12 septembrie 2022, 27 de ani de slujire arhierească. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir i-a transmis Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare:
Înaltpreasfinției Sale,
Înaltpreasfințitului Sava,
Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari,
Înaltpreasfinția Voastră,
Cu prilejul aniversării a 27 de ani de slujire arhierească, Vă adresăm cele mai alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală și misionară pe care o desfășurați spre slava Preasfintei Treimi și binele Bisericii.
Astăzi este o zi a bilanțului, a ceea ce a fost și a celor ce vor fi, un bilanț al împlinirilor, care se face în contextul aniversării a 27 de ani de pastorație în demnitatea de arhiereu al Bisericii lui Hristos.
În toți acești ani, V-ați ostenit în slujirea arhierească, arătându-Vă un bun sfătuitor care știe să împartă cu prisosință darurile Duhului Sfânt turmei încredințate spre păstorire.
Fie ca toate eforturile depuse să fie întru slava Atotțiitorului, iar Cel de Sus să Vă dea cuget bun şi sănătate pentru a putea continua munca în ogorul Său.
Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinția Voastră!
Cu frățească dragoste întru Hristos-Domnul,
† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE