Cu ocazia aniversării a 60 de ani din ziua nașterii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare, Protoiereului mitrofor Mihail Gondiu, parohul bisericii „Sf. Haralambie” din municipiul Chișinău, în care se menționează:
Preacucernice Părinte Mihail,
În zi de sărbătoare, Vă aducem sincere și cordiale felicitări cu prilejul aniversării jubileului de 60 de ani parcurși în această viață pământească, însoțite de urări de bine, urându-Vă să aveți parte și de acum înainte de ani sănătoși, toți închinați muncii pe ogorul Domnului și îndrumării credincioșilor spre căpătarea vieții veșnice.
Cu multă osteneală şi zel misionar ați desfășurat o bogată activitate pastoral-liturgică şi social-misionară, slujind „cu timp şi fără timp” Biserica lui Hristos, în mijlocul credincioșilor încredințați spre păstorire. Astfel, am reușit să ne convingem de smerenia şi dragostea pe care o aveţi pentru Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.
Fie ca și mai departe să Vă caracterizeze aceiași chibzuință, înțelepciune, onestitate și dragoste de cele sfinte, iar exemplul dat de Preacucernicia Voastră, să fie demn de urmat atât de confrații slujitori, precum și de numeroșii fii și fiice duhovnicești.
Rugându-ne Mântuitorului să Vă ocrotească şi să Vă întărească, Vă urăm un sincer La Mulţi și binecuvântați ani!
Cu gânduri alese și arhierești binecuvântări,
† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI A ÎNTREGII MOLDOVE