Preasfințitul Siluan, episcop de Orhei, vicar mitropolitan, președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală” și egumen al Sfintei Mănăstiri cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi, aniversează astăzi 7 ani de arhierie.
La popas aniversar, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, al Chișinăului și al Întregii Moldove, i-a adresat ierarhului Orheiului un mesaj de felicitare:
Preasfințite Episcop Siluan,
Cu prilejul aniversării a 7 ani de slujire arhierească, Vă adresez cele mai calde urări de sănătate, pace lăuntrică, binecuvântați ani cu bucurii sfinte și toți petrecuți în dragostea și binecuvântarea Preasfintei Treimi.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos să Vă de-a putere și în continuare să duceți cu destoinicie slujirea arhierească, făcându-Vă un vas ales al Sfântului Duh, și să Vă înzestreze cu înțelepciunea cea de sus, despre care frumos spune Apostolul Iacob că „este mai întâi curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare, nefăţarnică” (Iacob 3,17).
Întru mulți și rodnici ani de slujire arhierească, cu roade alese și binecuvântate, Preasfinția Voastră!
Cu părintești binecuvântări şi dragoste în Hristos,
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE