Preacuvioasă Maică Stareță Vera,
Astăzi, când împliniţi 47 ani de viață pământească, Vă adresăm mulţumiri pentru implicarea şi râvna lucrării mântuitoare, rugând pe Milostivul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate şi multe bucurii duhovniceşti.
Pe parcursul anilor ați pus sufletul la readucerea Sfintei Mănăstiri Cușelăuca numelui bun de altă dată. Sunteți iubită și respectată de credincioșii care vin la Mănăstire din diferite colțuri ale țării.
Vă urăm în continuare sănătate nezdruncinată, aceeași dragoste nemărginită de cele sfinte și râvnă pentru a fi încă mulți și binecuvântați ani în slujba Bisericii Ortodoxe din Moldova. Iar, Sfânta Fericita Agafia să o aveți mereu mijlocitoare în fața tronului Preasfintei Treimi.
Să ne trăiți întru mulți și binecuvântați ani!
Cu arhierești binecuvântări,
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE