Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:58, vineri, 17 august, 2012

Mesajul de felicitare a Preasfinţitului Petru, episcop de Ungheni şi Nisporeni

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne şi părinte al nostru,

                Cu nestăvilită bucurie duhovnicească şi aleasă preţuire, vrem să Vă adresăm modestele şi sincerele noastre felicitări cu ocazia aniversării a şase decenii de viaţă pământească.

            Bunul Dumnezeu V-a învrednicit să ajungeţi în deplină sănătate trupească şi sufletească la această vârstă respectabilă, dar mai ales, Atotţiiotrul, în nemărginita Sa milă şi înţelepciune ne-a învrednicit pe noi de cinstea de a Vă avea ca Întâistătător şi părinte, blând, înţelept şi drept, truditor neostenit în via Domnului.

            Nu credem că este slujitor sau credincios din cuprinsul Mitropoliei Moldovei care să nu fi simţit dragostea părintească şi rugăciunea fierbinte a Înalt Prea Sfinţiei Voastre. Şi nu vom greşi deloc atunci când vom afirma că de multe ori, numai datorită sfatului Dumneavoastră cumpătat şi a intenţiilor împăciuitoare au fost evitate multe tulburări şi neînţelegeri, mersul vieţii continuându-şi cursul firesc, iar Biserica, în toată plinătatea ei a putut să-şi urmeze netulburată misiunea ei mântuitoare.

            Strădaniile Înalt Prea Sfinţiei Voastre faţă de poporul drept-măritor sunt nenumărate, iar cuvintele noastre de recunoştinţă – prea sărace, astfel credem că unicul lucru pe care Vi-l putem ura şi de care are nevoie orice om cu frică de Dumnezeu, este mila şi binecuvântarea Mântuitorului.

            De aceea, Vă cerem cu umilinţă permisiunea de a Vă ura ca şi de acum înainte, să Vă bucuraţi de grija şi de binefacerile Sfintei Treimi, pentru ca şi mai departe, încă mulţi ani înainte, să ne fiţi rugător în faţa Prestolului Ceresc şi înţelept cârmaci al Bisericii prin apele tulburi şi înşelătoare ale vieţii pământeşti.

            Iar noi, la rându-ne, nu putem să facem nimic altceva decât să Vă rămânem fii ascultători şi în continuare, muncind pentru binele şi mărirea Bisericii lui Hristos şi rugându-ne ca Domnul, Maica Sa şi toţi sfinţii, să Vă apere de cele rele şi să Vă răsplătească după toată fapta cea bună.

Să ne trăiţi întru mulţi şi binecuvântaţi ani Stăpâne!

Cu supunere fiască şi deosebită preţuire,

+ PETRU,

____________________________________

EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI