Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

9:43, sâmbătă, 5 decembrie, 2020

Mesajul de condoleanțe al ÎPS Mitropolit Vladimir la trecerea la Domnul a Protoiereului Gheorghe Cojocaru

Familiei regretatului

Protoiereu mitrofor Gheorghe Cojocaru

Îndurerată familie,

Cu multă tristețe am primit vestea trecerii din această viață a Părintelui Protoiereu Gheorghe Cojocaru, paroh al bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului din municipiul Chișinău, sectorul Ciocana.

Plecarea lui dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru dumneavoastră, familia sa, dar și pentru credincioșii pe care i-a păstorit.

De numele părintelui Gheorghe se leagă, în mod deosebit, slujirea aproapelui și construirea monumentalei biserici Nașterea Maicii Domnului, din sectorul Ciocana al Capitalei.

Lucrarea Părintelui Gheorghe Cojocaru, făcută cu dragoste pentru Biserica lui Hristos, i-a adus prețuirea celor care l-au cunoscut și recunoștința celor pe care i-a slujit, fiind pentru ei mâinile iubirii milostive a lui Hristos.

În aceste momente grele, adresăm familiei Părintelui Gheorghe, parohiei îndoliate, precum și tuturor celor care l-au cunoscut, un gând părintesc de mângâiere şi de compasiune.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul slujitorului Său, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

***

Slujba Prohodului va fi oficiată cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir de către PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, duminică, 6 decembrie, ora 13.00, la biserica  „Nașterea Maicii Domnului” din Chișinău, sectorul Ciocana.