Departamentul Instituţiilor Penitenciare a desfăşurat o festivitate solemnă, consacrată sărbătoririi Zilei Profesionale a Colaboratorului Sistemului Penitenciar.
Marcând cea de-a XVI-a aniversare, actualii colaboratori au fost onoraţi de prezenţa şi cuvintele de felicitare din partea celor care au stat la baza fondării Sistemului Penitenciar – colaboratorilor-veterani ai sistemului penitenciar.
Directorul General interimar al DIP, Dnul Veaceslav CEBAN, a deschis şedinţa festivă cu mesajul de felicitare din partea Guvernului Republicii Moldova şi din numele Ministrului Justiţiei, dlui Oleg EFRIM, cu urări de cele mai frumoase realizări, spre binele şi prosperarea Sistemului Penitenciar.
Şedinţa festivă a fost binecuvîntată şi de un sobor de preoţi-capelani ai sistemului penitenciar, în frunte cu Prot. Mitr. Corneliu Dobrogeanu, care au urat tuturor celor ce au tangenţe cu acest domeniu de activitate linişte sufletească, dragoste şi grija din partea celor apropiaţi, menţionând de asemenea că, înţelepciunea şi calităţile morale ale veteranilor sistemului penitenciar, urmează a fi scoase din anonimat şi folosite eficient în procesul de dezvoltare a domeniului penitenciar.
Şedinţa festivă, organizată cu prilejul Zilei Profesionale a Colaboratorului Sistemului Penitenciar, a fost însoţită şi de acordarea menţiunilor, pentru eforturile aduse la funcţionarea şi dezvoltarea sistemului penitenciar, tuturor celor implicaţi în domeniul penitenciar.
Câţiva preoţii capelani din instituţiile penitenciare s-au învrednicit de menţiuni pentru truda depusă întru consilierea şi păstorirea deţinuţilor.
Conform: http://www.penitenciar.gov.md