Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” și-a deschis în această dimineață larg ușile pentru numeroșii creștini veniți la Liturghia Darurilor înainte sfinţite, săvârșită cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan.
Slujba cunoscută sub numele de Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăşanie dezvoltat prin îmbinarea Vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Conform rânduielii bisericești, Liturghia de astăzi este cea a Darurilor mai înainte sfințite, care se oficiază numai în zilele de miercuri și vineri ale Postului Mare, precum și în joia Canonului celui mare din săptămâna a cincea.
Toată suflarea prezentă în această dimineață la Catedrala Mitropolitană, uniți în desăvârșită pace și liniște sufletească, s-au rugat Domnului pentru a primi puteri și răbdare spre a petrece Postul cu bună cuviință spre iertarea păcatelor și spre împlinire duhovnicească, pentru ca astfel să poată trece peste toate cumpenele și ispitele pentru a trăi o viață pământească vrednică, conform înțelepciunii Evangheliei, spre dobândirea vieții veșnice.
Numai în lumina lui Hristos Îl poţi vedea pe Dumnezeu, pe tine însuţi şi lumea, în înfăţişarea lor cea adevărată; numai sub călăuza descoperirii cereşti putem găsi cărarea, care duce la viaţa veşnică.
După slujbă, credincioșii au fost îndemnați să participe la toate serviciile divine rânduite în această perioadă de asceză aspră și să continue să ducă un trai cumpătat, marcat de contemplare și rugăciune profundă și sinceră.
* * *
În urma numeroaselor solicitări a credincioșilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din Chişinău, au fost aduse recent spre închinare, icoana şi părticele din moaştele Sfintei Matrona de la Moscova.
De câteva zile, pelerini din toate colțurile țării, de la mic la mare, pășesc răbdători și smeriți pragul Catedralei pentru a se închina la cinstitele moaște și icoana Fericitei Matrona, spre a cere mijlocirea sa în fața Bunului și Atotputerniciului Dumnezeu.
Sfințeniile se vor afla spre închinare la Catedrala Mitropolitană, timp de două săptămâni, până la data de 4 martie.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media