Monumentul comemorativ, înălțat în preajma gării feroviare din Șoldănești de unde mai bine de 1400 de localnici au fost siliți să ia drumul Siberiei, a fost sfințit de un sobor preoțesc în frunte cu Prot. Vasile Rotari, Blagocin al circumscripției.
La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, supraviețuitori ai deportărilor, rude ale celor surghiuniți și locuitori ai raionului Șoldănești.
De menționat că inițiativa edificării monumentului a venit din partea conducerii raionale și s-a bucurat de susținerea masivă a populației, care s-a implicat activ în realizarea proiectului.
Inaugurarea memorialului a fost rezultatul discuțiilor în cadrul conferinței științifice „Deportările – o pagină tristă a istoriei”, care s-a desfășurat la Șoldănești, cu participarea reprezentanților lumii savante, a martorilor tragicelor evenimente, a autorităților și a slujitorilor Bisericii.
Festivitatea s-a încheiat cu lansarea cărții “Calvarul deportărilor”, iar ulterior se mai planifică editarea câtorva volume tematice.