În ziua de 21 septembrie, când Biserica Ortodoxa sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, in biserica “Minunea Sf. Arh. Mihail” din s. Cruglic r. Criuleni, a avut loc prima ediție a Festivalului de cântece religioase dedicate Maicii Domnului cu genericul: “Pe Maica Luminii în cântări să o slăvim”.
Preotul Nicolae Ciobanu, parohul bisericii din Cruglic, dar si președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale al Mitropoliei Moldovei, a adresat celor prezenți, cuvântul de deschidere a Festivalului din partea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La eveniment au fost prezente câteva coruri de biserici, din sat și din vecinătate, dar și corul Școlii de Arte din Cruglic.
Participanții au primit diplome de participare și icoane cu chipul Maicii Domnului, Iar, toți cei prezenți au primit daruri: iconițe și cruciulițe!