Istoric

Istoria înființării Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei (actualmente Biserica Ortodoxă din Republica Moldova)

În urma încheierii Păcii de la București din 1812, rușii ocupă o jumătate din Moldova, teritoriul dintre Prut și Nistru numit mai târziu Basarabia. Ca urmare a acestui rapt creștinii ortodocși din acest teritoriu au rămas în afara unei organizații teritorial-administarative bisericești. De aceeaa mitropolitul Gavriil – Bănulescu, stabilit în Basarabia începe activitatea pentru înființarea unei noi episcopii. În august adresează o scrisoare către comandantul armatelor rusești, amiralul P.V. Ciciagov, iar în noiembrie înaintează Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse un proiect de organizare a noii eparhii.

La 21 august proiectul este aprobat de către țarul Alexandru I. În ucazul împărătesc se prevedea ca în noua eparhie să se aplice “obiceiurile locale, fiindcă s-a îngăduit poporului Basarabiei păstrarea vechilor sale drepturi moldovenești”. În eparhia Chișinăului și Hotinului, după cum urma să se numească noua unitate teritorial-administrativă bisericească, se păstra aceeași organizație pe care o avea Biserica din Moldova, se păstrau aceleași protopopiate care au fost înainte, și anume: Hotin, Soroca, Fălești, Orhei, Lăpușna, Hotărniceni, Codru și Basarabia de Jos. În componența noii eparhii au fost încorporate și unele teritorii din stânga Nistrului.

La conducerea eparhiei, arhiepiscopul Chișinăului era ajutat de către protopopi (blagocini). Protopopii aveau sub supraveghere bisericile și pe preoții din protopopiatele lor. Eparhia Chișinăului și Hotinului avea la acel moment 812 biserici dintre care 712 în Basarabia și până la 100 în stânga Nistrului.

Pentru rezolvarea litigiilor care apăreau, în septembrie 1813 este înființată “Exarhiceasca dicasterie a Chișinăului” .

Lipsa cărților liturgice îl face pe Bănulescu ca la 25 septembrie 1813 să solicite Sf. Sinod aprobarea constituirii unei tipografii. La 4 mai 1814 este aprobata deschiderea tipografiei exarhicești la Chișinău”.

Pregătirea clericilor urma să se efectueze la Seminarul Teologic de la Chișinău, care a fost înființat în ianuarie 1814.

Dupa trecerea din viață a Mitropolitului Gavriil Bănulescu în 1821, la conducerea eparhiei vine Dimitrie (Sulima), care până atunci era episcop vicar de Tighina și Akerman (din 1811). În timpul păstoriei sale a luat o serie de măsuri în vederea unei mai bune lucrări în așezămintele monahale, introducând în 1830 viața de obște în toate mănăstirile și schiturile din Basarabia, a dat numeroase dispoziții preoților să rostească predici și cateheze, în cadrul Sfintei Liturghii. Tot el mai efectuează o serie de reforme, “Dicasteria” din Chișinău în1835 a fost transformată în “Consistoriu bisericesc“. Noua unitate avea atribuții administrative, judecătorești și de control. Protopopiatele au fost înlocuite cu 8 “protoierii” după numărul ținuturilor din regiune. În 1837 de la arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului au fost luate teritoriile din stânga Nistrului, care au fost incluse în arhidioceza Odesei și Hersonului de curând organizată.

În 1844 la 4 august arhiepiscopul Dimitrie trece la cele veșnice și la conducerea eparhiei vine Irinarh (Popov). În timpul păstoriei lui s-a desfășurat organizarea Bisericii din Basarabia dupa sistemul rusesc, dar și o intensă activitate constructivă. La sfârșitul păstoriei lui în 1858 în eparhie erau 565 de biserici de mir, dintre care 314 din piatră și 551 din lemn, la care se mai adăuga 36 de paraclise și 34 de biserici în 21 de mănăstiri, care erau pe atunci.

În anul1858 aapărut ziarul oficial al Bisericii basarabene “Vestitorul eparhiei Chișinăului și Hotinului”, cu text paralel român și rus. În timpul păstoriei lui au fost retrocedate Moldovei 94 de biserici, care au fost cuprinse în noua eparhie româneasca a Dunărei de Jos cu scaunul episcopal la Ismail. În martie 1858 arhiepiscopul Irinarh se retrage de la conducerea eparhie, fiind numit mai apoi arhiepiscop de Kameneț-Podolsk, iar apoi de Reazan (+1877).

Dupa Irinarh (Popov) la păstorirea Bisericii din Basarabia vine Antonie (Șocotov). În timpul lui au fost desființate protoieriile și a împărțit arhidieceza în 35 de “ocruguri blagocinești” în frunte cu câte un protoiereu sau blagocin. Bisericile erau împărțite după numărul de credincioși în trei categorii. În timpul păstoriei sale s-a pastrat limba română ca limbă de oficiere a serviciului divin în Biserică, dar și în actele bisericești și la tipărirea cărților. Sub arhiepiscopul Antonie au fost ridicate din temelie ori s-au refăcut circa 300 de biserici. Unele din acestea sunt adevărate monumente de arhitectură, cum ar fi cea de la Vărzărești, Curchi, Călărășeuca, Condrița, iar în 1870 se întemeiază schitul de la Bocancea.

Tot în aceasta perioadă a fost desfășurată o apreciabilă activitate de asistență socială, prin așa numitele “frății”. Prima “frăție” a fost cea din Chișinău, cu numele “Alexandru Nevschi” constituită în 1866. În 1868 se inițiază așa numitele “Congrese eparhiale” anuale, tot în același an au fost inaugurate și “congresele județene” ale blagociniilor, iar la centrul eparhial funcționa un “comitet eparhial”. În 1871 moare Antonie Șocotov și la cârma bisericii din Basarabia vine Pavel (Lebedev).

Păstoria acestui ierarh este poate cea mai controversată. În această perioadă are loc un salt în politica de deznaționalizare în Basarabia. Primul lui pas în această direcție a fost acela ca a poruncit ca în acele biserici și mănăstiri, în care până atunci se slujea în limba română, să se slujească în doua limbi, cea rusă și cea română (moldovenească). Ziarul oficial al eparhiei a început din 1871 să apară doar în limba rusă. După cum spune scriitorul rus Durnovo “toate cărțile sfinte de pe la bisericile moldovenești, tipărite cu litere chirilice în limba moldovenească, au fost depuse la mitropolia din Chișinău, unde arhiepiscopul Pavel, în timp de 7 ani le-a ars, încălzind cu ele palatul mitropolitan”.

O bucurie mare se simți în Basarabia când a venit vestea despre rânduirea lui în altă parte în 1882.

Urmașul lui Lebedev a fost Serghie (Lapidevschi), acesta a avut mult de lucru până potoli tulburarea ce se produse pe urma măsurilor nesocotite ale înaintașului său. A permis folosirea limbii române în slujba bisericească, dar tot el a propus închiderea tipografiei eparhiale, întrucât, după părerea lui, ea “nu mai are nici un rost”. Astfel tipografia eparhială, este vândută mănăstirii Noul-Neamț din Chițcani, nu departe de Tighina, dar nefiind încă mult timp deschisă.

În 1891 Serghie (Lapidevschi) este transferat la mitropolia din Odesa și în locul lui vine Isachie (Polojenschi) care se află la Chișinău doar pâna în 1892, an în care vine la cârma Bisericii din Basarabia Neofit (Nevodicicov), care se retrage la Ismail în 1898.

În același an Sfântul Sinod numește episcop al Chișinăului și Hotinului pe Iacov (Piatnițki). Acesta era un adevărat păstor, căci era drept și cu dragoste pentru poporul care i s-a încredințat spre păstorire. O deosebită preocupare a ierarhului era promovarea culturii creștine și educația moral-religioasă a clerului și poporului. Pentru aceasta el a înființat la Chișinău “Frăția ortodoxă misionară a Nașterii Domnului”, obținând și permisiunea de la Sfântul Sinod pentru publicarea broșurilor și cărților moldovenești, printre care și opera monumentală “Viețile sfinților”.

Din 1904 Biserica din Basarabia este condusă de către Vladimir (Sincovschi). Acest om cu sufletul curat a hotărât să facă tot ce era posibil pentru prosperarea spirituală a poporului încredintat spre păstorire. Pentru aceasta a învățat limba română și predica în această limbă în catedrala din Chișinau, a introdus studierea românei la seminarul din Chișinău, plătind din propriul buzunar profesorul de română. În urma hotărârii congresului eparhial din 1905, arhiepiscopul Vladimir solicita Sfântului Sinod aprobarea redeschiderii tipografiei eparhiale. La 25 aprilie 1905 este permisă reactivarea tipografiei. Aceasta a fost instalată la Chișinău, într-o casă donată clerului de mănăstirea Dobrușa la 26 octombrie 1906.

În ianuarie 1908 apare prima revistă bisericească în limba română din Basarabia “Luminătorul”.

Tot în perioada păstoriei arhiepiscopului Vladimir și-a început activitatea “Societatea istorico – arheologică – bisericească din Basarabia”. Însă la mulți nu era pe plac dragostea și dorința lui de luminare a poporului nostru, de aceea în 1908 este transferat la Don, iar în locul lui Vladimir (Sinicovschi) la catedra Chișinăului vine Serafim (Ciciagov), care se pare ca a fost trimis special în Basarabia pentru a nimici curentul national românesc care se înfiripase în timpul păstoririi blândului Vladimir.

În perioada aflării la cârma Bisericii din Basarabia a lui Serafim (Ciciagov) a luat naștere un curent sectar cu numele de inochentism, de la numele fondatorului, care a fost călugăr la mănastirea din Balta. Un nou pericol pentru ortodoxia din Basarabia venea din partea sectelor. Pentru combaterea acestora la Chișinău a fost creat un “serviciu de misionari”.

Tot atunci a fost permis prin ucaz împărătesc și slujirea serviciului divin în limba moldovenească. Astfel la 23 iulie 1913 basarabenii au avut fericita ocazie să asculte toată slujba Liturghiei în limba română.

În 1914 Serafim părăsește Basarabia și în locul lui vine Platon (Rojdestvenschi), fost arhiepiscop al Americei de Nord și Aleutelor, care s-a aflat la Chișinău până în 1915 când la catedra Chișinăului și Hotinului este numit Anastasie (Gribanovschi).

În timpul păstoriei lui au avut loc niște evenimente foarte importante pentru istoria poporului nostru.

Astfel la 19 -20 aprilie 1917 la Chișinău s-a întrunit Congresul preoților din Basarabia, în cadrul căruia s-a cerut autonomia Bisericii de aici, constituirea unei Mitropolii, în frunte cu un ierarh de neam român.

În luna august s-a întrunit la Moscova Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse la lucrările cărui a luat parte și Anastasie arhiepiscopul Chișinăului. La acest Sinod arhiepiscopia Chișinăului a fost ridicată la rang de Mitropolie a Basarabiei.

Dupa unirea politică a Basarbiei cu România, prin gramota Sf. Patriarh Tihon de la Moscova, din 23 mai 1918, pe numele Î.P.S. Pimen, primatul Bisericii Ortodoxe Române, s-a dat deplina libertate Bisericii Basarabene, ca ea, prin Congresul său eparhial, să-și hotărască soarta, alegând cu ce Biserică Autocefală și în ce legături vrea să fie. Biserica din Basarabia a fost contopită cu cea a întregii țări, în conformitate cu canonul 38 a Sinodului Trulan, iar arhiepiscopul Anastasie a devenit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Române, ce-i drept fără să-și dea consimțământul. Pe motiv că nu se prezenta la ședințele Sfântului Sinod, la 14 iunie 1918, este destituit din post de Către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și în locul lui este numit spre a conduce cu afacerile bisericesti ale arhiepiscopatului basarabean, episcopul Nicodim (Munteanu) al Hușilor, până la alegerea episcopilor și mitropoliților, ce urma să se facă de Marele Colegiu electoral.

În februarie 1920 la Chișinău are loc Congresul eparhial la care a fost ales ca chiriarh al Bisericii din Basarabia Gurie (Grosu) fost episcop vicar la Mitropolia din Iași.

În perioada păstoriei Î.P.S. Gurie a continuat lucrarea de construire a locașurilor sfinte, astfel la 1925 numărul lor a ajuns la 1090, fiind deservite de 1090 de preoti.

Învățământul teologic a fost ridicat la un nivel mai înalt, astfel în septembrie 1926 la Chișinău este organizată Facultatea de Teologie a Universității din Iași, iar în 1927 Seminarul teologic “Mitropolitul Gavriil Bănulescu” din Chișinău a fost reorganizat, trecându-se de la zece la opt clase. Au fost înființate încă două Seminarii teologice, tot cu opt clase, unul la Ismail și altul la Edineț.

O fructuoasă activitate au desfășurat în acea perioadă profesorii Nichifor Crainic, Gala Galaction, Consatntin Tomescu, Ioan Savin, Serghie Bejan, Mihail Berezovschi ș. a.

Vechile mănăstiri basarabene și-au continuat lucrarea lor duhovnicească. Numărul călugărilor ridicându-se la peste 2400.

Sa făcut și o reformă în Biserica din Basarabia. Astfel pe lângă arhiepiscopia Chișinăului la 10 martie 1923 în Biserica basarabeană au mai fost organizate două eparhii noi: a Cetății Albe cu reședința la Ismail și a Hotinului cu reședința la Bălți. Primul episcop al episcopiei de Cetatea – Albă a fost Nectarie (Cotlearciuc), iar primul episcop al Hotinului este ales Visarion (Puiu). În aprilie 1928 arhiepiscopia Chișinăului este ridicată la rangul de Mitropolie.

Gurie (Grosu) a condus Biserica din Basarabia până în 1936.

Dupa Gurie (Grosu) mitropolia Basarabiei a fost condusă de câțiva locțiitori de arhiepiscop: Nicodim (Munteanu) (noiembrie 1936 – iunie 1937), Cosma (Petrovici) (iunie 1937 – februarie 1938) și Efrem (Enachescu) (martie 1938 ianuarie 1944).

În timp ce viața credincioșilor din Basarabia curgea în albia sa firească, situația creștinilor ortodocși din stânga Nistrului sub jugul comunist era deplorabilă, împărtășind soarta mucenicească a întregului popor creștin rămas sub conducerea ateo – bolșevică. Astfel la începutul anului 1918 este omorât la stația Veatca Dionisie (Sosnovschi) fost episcop vicar la Ismail, la 1 ianuarie este omorât în închisoare Serafim (Ciciagov) fost arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului. În lupta înverșunată cu Biserica bolșevicii până în 1938 au închis aproape toate bisericile, lăsând să funcționeze doar o singură biserică ortodoxa din cele 305 câte au fost până la revoluția din 1917 în cele 14 raioane care au format în 1924 așa zisa Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Situația era catastrofală pentru conștiința oamenilor credincioși, multi dintre ei își oficiau slujba înmormântării fiind încă în viață din frica că nu va mai avea cine să-i îngroape creștinește când vor muri. Viața “luminată” din “raiul” comunist a fost adusă și în Basarabia.

În 1940 Basarabia este ocupată de sovietici ca urmarea a “Protocolului adițional secret al Pactului Ribentrop – Molotov” din 1939.

28 iunie 1940 a adus un an de mari suferințe basarabenilor. Deosebit de crudă era atitudinea bolșevicilor față de preoțimea basarabeană. Astfel a fost ucis la Ismail preotul Munteanu, straniu a murit și renumitul preot compozitor Mihail Berezovschi. La 24 iunie 1941 a fost arestat și episcopul Alexie care în toamna anului1940 a fost însărcinat de Patriarhia din Moscova sa conduca Mitropolia Basarabiei.

Începându-se războiul, la retragere trupele sovietice au comis o serie de acte barbare împotriva clerului basarabean.

Astfel în comuna Pitușca în vara anului 1941 în timpul retragerii trupelor sovietice a fost executat preotul Eustratie Chiriță fiindcă a oficiat un tedeum pentru victoria Armatei Române. În satul Caruna (Thighina) au fost omorâți câțiva săteni care încercau să protesteze împotriva incendierii bisericii.

Odată cu reîntoarcerea Basarabiei către România atât aici, cât și în Transnistria s-a început lucrarea de refacere a structurilor bisericești.

La Chișinau se reîntoarce Efrem Enachescu, care la 12 ianuarie 1944 este ales arhiepiscop și mitropolit al Basarabiei. Au fost redeschise bisericile închise de comuniști. Astfel în timpul războiului în teritoriul Basarabiei și raioanelor din stânga Nistrului funcționau 888 de biserici ortodoxe și 25 de mănăstiri.

Dupa restabilirea puterii sovietice în august 1944 mitropolitul Efrem Enachescu se retrage la mănăstirea Cernica, iar Biserica din Basarabia este încorporată în Patriarhia Moscovei, care trimite aici pe Ieronim (Zaharov) ca episcop al Chișinaului și Moldovei. Acesta l-a avut ca succesor pe Benedict (Poleacov), care conduce episcopia Chișinăului din 1947 până în 1948. Apoi vine la catedra Chișinăului Nectarie (Grigoriev) și conduce Biserica din RSSM din 1948 pâna în 1963.

Perioada de păstorire a lui Nectarie (Grigoriev) coincide cu un nou val de luptă cu religia. De aceea se începe din nou închiderea bisericilor. Astfel din 1960 au fost închise aproape 200 de biserici, rămânând active doar 385 din cele aproape 900 de biserici câte activau în 1944. Au fost închise toate mănăstirile cu excepția celei le la Japca. Pentru închiderea, sau mai bine zis lichidarea bisericilor era folosit deseori motivul încălcării legislației sovietice despre culte.

“Băgătorii de seamă” din comisiile speciale create în toate raioanele republicii urmăreau orice pas al preotului, era destul să sfințească o fântână, o cruce, sau să boteze un copil fără consimțământul ambilor părinți și preotul era scos de la evidență, iar aceasta ducea la lichidarea parohiei.

Închiderea bisericilor și mănăstirilor uneori ducea la acțiuni de protest din partea credincioșilor. Astfel la lichidarea mănăstirii Răciula, comuniștii au întâmpinat o ripostă disperată din partea călugărițelor și a populației din satele înconjurătoare.

Tot în anii deceniului șapte au fost lichidate protopopiatele. Preoții au fost lipsiți de posibilitatea de a participa la conducerea parohiilor, fiind trecuți la funcția de simpli angajați prin contract la comunitățile religioase.

Din 1963 este numit episcop la Chișinău Vartolomeu (Condratovici) care în 1972 este transferat la Tașchent, iar în locul lui vine Ionatan (Capolovici). Biserica fiind lipsită de posibilitatea editării cărților de cult, cât și orice altă literatură cu conținut religios, totuși în anii păstoriei P.S. Ionatan a fost editat un nou Aghiazmatar (Trebnic) în limba română cu grafie rusă.

Acest smerit și evlavios arhipăstor a condus eparhia până în 1987, fiind înlocuit cu cel de rea pomină, Serapion (Fadeev) care a lucrat mult pentru distrugerea Bisericii din Basarabia și a fost alungat de către basarabeni, pentru ura lui față de băștinași.

În 1989 la catedra Chișinăului este trimis pentru prima oară după 1944 un băștinaș și anume Vladimir (Cantarean), care păstorește Mitropolia Chișinăului și Moldovei până în prezent.

Odată cu biruința democrației s-au schimbat și relațiile dintre stat și Biserică. Biserica având posibilitatea să-și activeze lucrarea în toate direcțiile. În 1989 au fost hirotoniți doi episcopi vicari, Petru (Păduraru) și Vichentie (Moraru). Tot atunci a început activitatea de iluminare religioasă. Astfel Societatea culturală și bisericească a început tipărirea revistei “Luminătorul”, iar din 1995 apare “Curierul Ortodox” cu suplimentul “Pravoslavnîi Vesnic», editate de Mitropolia Chișinaului și Moldovei. Mitropolia mai are și o tipografie la Orhei, o moară și o oloiniță.

S-a reactivat și lucrarea socială a Bisericii, prin asistență religioasă în spitale, penitenciare. Din1995 a fost deschis și un orfelinat ortodox “Sf. Iosif” la Chișinău, care este întreținut de mănăstirea Hâncu.

Pentru pregătirea clericilor a funcționat o școală de cântăreți la Chiștelnița (din 1992), un Seminar teologic la mănăstirea Noul-Neamț (1990-2001), mai funcționează și Academia Teologica din 1993, care din 1991 pâna în1993 aactivat ca Facultate Teologică în cadrul Universității de Stat din Moldova.

Mitropolia Chișinăului și a Moldovei (sau Biserica Ortodoxă din Moldova) supusă canonic jurisdicției Patriarhiei Ortodoxe Ruse, în treburile interne este independentă, după cum prevede și hotărârea Sinodului Arhieresc din decembrie 1994 de la Moscova, și se conduce în activitatea sa, de Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse din august 2000, dar și de propriul Statut aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 719 din 17 noiembrie 1993.

Nicolae Fuștei, cercetător științific la Institutul de Istorie al Academiei de Știinte din Republica Moldova