Într-o atmosferă de aleasă ținută duhovnicească, obștea Sfintei Mănăstiri Ciuflea din Capitală, în frunte cu Duhovnicul administrator al așezământului monahal, Preacuviosul Părinte Nicolae (Roșca), l-au întâmpinat pe Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența unui mare număr de credincioși.
În timpul serviciului divin, Părintele Nicolae a fost decorat de către Întâistătător cu dreptul de a purta Cruce cu Pietre Scumpe, în semn de apreciere arhierească pentru munca depusă pentru binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, în cadrul Mănăstirii Ciuflea.
Această slujbă a fost una deosebită pentru diaconul Nicolae Sănduță, hirotonit în treapta de preot, precum și pentru tânărul Serghei Iordăchescu , hirotonit în treapta de diacon.
Vlădica Vladimir a urat celor doi slujitori să fie vrednici de chemarea lor și să ia aminte la însemnătatea zilei de astăzi, când întreaga suflare binecredincioasă prăznuiește nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și să ceară în tot timpul vieții lor ajutorul și mijlocirea Înaintemergătorului Domnului nostru Iisus Hristos.
La finalul serviciului divin, Preacuviosul Părinte Nicolae (Roșca) i-a mulțumit Mitropolitului Vladimir pentru bunăvoința și dragostea Sa părintească, declarând că și mai departe, cu ajutorul lui Dumnezeu va munci pentru propășirea credinței și al poporului iubitor de Adevăr.