Lumea creștină este azi la o grea răscruce, acum la început de mileniu. Cauzele principale care ne-au adus aici sunt: slăbirea sau lipsa totală a credinței în Dumnezeu, ateismul antihristic impus lumii în secolul trecut (secolul XX), sectele de tot felul care au apărut ca ciupercile după ploaie la sfârșitul anilor 1990, indiferența religioasă, lipsa de catehizare și alți factori obiectivi și subiectivi.
Urmările acestor stări de lucruri se văd astăzi peste tot: conflicte tot mai numeroase în sânul familiei și în societate, înmulțirea divorțurilor, alcoolismul, narcomania, criminalitatea, copiii bolnavi și handicapați, boli incurabile precum cancerul, SIDA, Zika, afecțiuni cardiace, boli psihice, sinucideri, războaie, depresie, cutremure, inundații și multe altele.
Salvarea lumii vine numai de la Dumnezeu. El singur poate vindeca rănile lumii, poate liniști popoarele, poate uni pe oameni, poate ierta păcatele, poate tămădui și izbăvi pământul de ateism, de indifererență, de dezbinări religioase, de secetă, cutremure, de ucideri, de desfrâu și multe alte și mari păcate care stăpânesc astăzi lumea și grăbesc sfârșitul veacurilor, ale căror semne se văd foarte clar.
Dacă patimile păcătoase sunt omorâre a sufletului, cădere a lui din iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, atunci viața curată și sfințenia dobândite prin rugăciune și nevoință, prin evlavie, credință și fapte bune sunt transformarea, înalțarea și desăvârșirea sufletului, călăuzit de Duhul Sfânt spre Împărăția Cerurilor.
† VLADIMIR
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
(fragment din introducerea semnată la cartea „ … CĂUTAȚI ȘI VEȚI AFLA …” CALEA SPRE CER,
autor Protoiereu Ioan Plămădeală, Chișinău 2017