Astăzi, cu prilejul celebrării celei de a 25-a aniversări de la desemnarea oficială a Tricolorului în calitate de Drapel de Stat, în Parlamentul Republicii Moldova a avut loc o şedinţă solemnă dedicată evenimentului, la care, împreună cu alte personalităţi autohtone notorii, a fost invitat să participe şi Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir.
Din tribuna legislativului au vorbit primul Preşedinte al ţării, Domnul Mircea Snegur, preşedintele actual, Domnul Nicolae Timofti şi alte persoane care, acum 25 de ani au fost martore ale devenirii Tricolorului Drapel de Stat.
Pe lângă şedinţa solemnă, această zi a fost celebrată şi prin organizarea unor expoziţii şi ale altor evenimente tematice.