Astăzi la Moscova, sub preşedinţia Preafericitului Patriarh Kiril a început o nouă întrunire a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, la care participă în calitate de membru permanent şi Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove.
În cuvântul de salut al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse adresat cu ocazia începerii sesiunii de iarnă a Sfântului, Preafericirea Sa a adus la cunoştinţă Arhiereilor prezenţi că va da o apreciere vizitei efectuate în cadrul Eparhiei de Chişinău cu prilejul aniversării celor două sute de ani de la înfiinţare, după care vor fi puse în discuţie subiecte importante precum definitivarea documentelor ce ţin de pregătirea specialiştilor de profil ai BORu în domeniul catehizării, misionarismului, activităţilor sociale şi a lucrului cu tinerii.
Pe lângă aceasta, Preafericirea Sa a menţionat că o temă aparte o reprezintă şi recenta reformă a Comisiei Patriarhale pentru Apărarea Familiei, a Mamei şi a Copilului, dar şi discuţiile referitoare la activitatea ulterioară a acesteia.
Pe lângă acestea, vor fi abordate şi chestiuni de ordin administrativ şi al resurselor umane din cadrul Patriarhiei Ruse.
Cu detalii vom reveni pe parcurs.