După oficierea Sfintei Liturghii cu prilejul împlinirii a Trei Decenii de la redeschiderea Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva” Hîncu, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a efectuat o vizită pastorală în parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Stejăreni, r-nul. Strășeni.
Aici Prot. mitr. Vladimir Zagoreanu, parohul bisericii sus numite, împreună cu familia si enoriașii bisericii au întâmpinat călduros pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Părintele Paroh a familiarizat pe Înaltpreasfinția Sa cu stadiul lucrărilor la care se află tânăra și mica parohie din Stejăreni.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a mulțumit Părintelui Vladimir pentru munca asiduă ce o desfășoară cu smerenie și dragoste în această frumoasă biserică încă de la începutul construcției.
Punerea pietrei de temelie a Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Stejăreni, r-nul. Strășeni a fost pusă de către ÎPS Mitropolit Vladimir în 30 martie 2008 și târnosită în 11 octombrie 2014.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media