Marți, 23 octombrie 2018, ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat Liceul Teoretic “Principesa Natalia Dadiani” din Capitală. Pe lângă acest Liceu activează Paraclisul cu hramul „Sf. Cuv.Parascheva” al cărui paroh este tânărul și energic preot-misionar Serghei Mahnovschi.
Întâistătătorul a fost însoțit de către Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan și Protopop al Sectorului I, Chișinău.
Mitropolitul a fost întâmpinat de numeroși copii de la această instituție de învățământ aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioasei Parascheva, conducerea liceului și cadre didactice.
Adresându-se celor prezenți, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că este o mare bucurie să vorbească în fața „atâtor de mulți copii”, care „reprezintă o mare bucurie și nădejde pentru Biserică” și fiecare dintre ei ar putea ajunge un creștin exemplar și cetățean onest al țării.
Vlădica Vladimir a evidențiat importanța studierii Religiei în școală și a dat o înaltă apreciere activității pastoral-didactice a părintelui Serghei.
Vorbind despre Liceul “Principesa Natalia Dadiani”, Mitropolitul Vladimir a spus că instituția „duce cu mintea la vremea când copiii familiilor creștine erau educați în spirit creștin înalt, învățau foarte multe lucruri folositoare.
„Ne rugăm Bunului Dumnezeu să-l inspire pe părintele Serghei, pe părinții care slujesc împreună cu el, pe profesorii și învățătorii acestor tineri învățăcei pe care îi are școala aflată sub protecția Sfintei Parascheva și acestor copii cu frică de Dumnezeu, să le arate drumul cel folositor și bun în viață și mai ales să le dăruiască bucurii întru Hristos Iisus Domnul nostru”.
La finalul a avut loc un Te-Deum, după care copiii de la Liceul “Principesa Natalia Dadiani” au prezentat un program artistic.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media