Marți, 24 septembrie 2024, în ziua canonizării Sfintei Fericitei Agafia de la Cușelăuca, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Sfânta Mănăstire „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cușelăuca, raionul Șoldănești.
În Sfânta Mănăstire astăzi sau oficiat două Sfinte Liturghii, una nocturnă și cea de a doua cu începere la orele 08:45 săvârșită de către ÎPS Mitropolit Vladimir având coliturghisitori pe: prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, prot. mitr. Petru Spinei, duhovnicul mănăstirii, prot. mitr. Vasile Rotaru, protopop de Șoldănești, prot. mitr. Marian Boldescu, protopop de Telenești precum și un numeros sobor de preoți și diaconi slujitori.
La Vohodul mic, Mitropolitul a oferit clericului mănăstirii, preotul Dionisie Tonu, dreptul de a purta palița, în semn de apreciere pentru slujirea sacerdotală si truda pe care o depune în cadrul Mănăstirii Cușelăuca.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir sa rugat Sfintei Fericitei Agafia în fața raclei cu sfintele ei moaște după care a vorbit credincioșilor despre viața Sfintei, felicitând cu această prăznuire pe Maica Stareță. egumena Vera împreună cu obștea, soborul de slujitori și numeroșii credincioși prezenți.
Egumena Vera a venit cu un mesaj de mulțumire și apreciere față de Întâistătător, față de soborul de preoți și credincioșii prezenți pentru slujba de astăzi, rugăciunile înălțate către Dumnezeu și pentru grija ce o poartă față de această oază de spiritualitate și regăsire sufletească – Mănăstirea Cușelăuca.
***
Sfânta Fericita Agafia s-a născut în 1819 în familia lui Ioan şi Eudochia Maranciuc. Paralizată de mică, a fost adusă la mănăstirea Cuşelăuca de către părinţii ei la vârsta de 12 ani în scopul tămăduirii. Nu s-a vindecat, însă printr-o vedenie cerească de la Maica Domnului a aflat că se va învrednici de darul tămăduirii. Îndrăgind această mănăstire, a rămas aici până la moarte, în 1873.
Având în vedere viața pilduitoare a Sfintei Fericite Agafia, dar și nevoințele sale, îndreptate spre slujirea lui Hristos și a Bisericii, conform raportului Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în ședința sa din 15 iulie 2016, ziua de pomenire a Sfântului Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare, condicile Nr. 68, a decis rânduirea Fericitei Agafia în ceata sfinților cu cinstire locală în Biserica și țara noastră.
De asemenea, s-a stabilit data de pomenire a Sfintei Fericite Agafia (Maranciuc) 9/22 iunie, ziua trecerii sale la cele veșnice. De asemenea Fericita este pomenită și pe 24 septembrie, în ziua în care a fost canonizată.
Sfântă Fericită Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media