La data de 5 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a oficiat slujba de sfinţire a Prestolului şi Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă de la demisol cu hramul „Sf. Mc. Adrian și Natalia” a bisericii în construcție „Sf. Irh. Nicolae” din s. Pelinia, r. Drochia.
La primele ore ale dimineții, Ierarhul a fost întâmpinat de către părintele-paroh Adrian Ciobanu și familia, dl primar, soborul de slujitori împreună cu enoriașii sfintei biserici.
Serviciul Divin a început cu rânduiala de sfințire a Prestolului bisericii – obiect nelipsit din cultul liturgic ortodox și a interiorului bisericii după care a început Sfânta și dumnezeiasca Liturghie.
Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit: prot. mitr. Vadim Cheibaş, secretar mitropolitan, prot. mitr. Pavel Vuluță, protopop de Drochia, preotul-paroh Adrian Ciobanu, prot. mitr. Teodor Domnița, protopop de Rîșcani, prot. mitr. Octavian Moșin, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret și un sobor de preoți și diaconi.
Pentru munca depusă la zidirea acestui Sfânt Lăcaș de închinare, la Vohodul mic, Ierarhul a decorat pe preotul-paroh Adrian Ciobanu cu dreptul de a purta mitră.
Totodată, mai mulți preoți din protopopiat la fel s-au învrednicit de distincții bisericești.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul catedralei episcopale din municipiul Soroca.
După Sfânta Liturghie a urmat înconjorul bisericii cu citirea celor patru evanghelii rânduite sărbătorii și un te-deum în care s-a cerut mijlocirea și ocrotirea Dumnezeului Ceresc. Totodată, mai mulți ctitori ai Sfintei biserici au fost decorați cu medalii și diplome bisericești pentru truda și susținerea la construcția bisericii.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media