În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a trăit un eveniment deosebit, prilejuit de împlinirea a 240 de ani de la întemeierea mănăstirii și a 200 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii cu același hram.
În dimineața zilei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a fost întâmpinat de Preacuvioasa Egumenă Epistemia (Goncearenco), de un sobor de arhierei și preoți, precum și de mulțimea credincioșilor veniți să participe la Sărbătoare.
Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită în Biserica istorică cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi.
Serviciul Divin a început cu rânduiala de sfințire a Sfintei Mese. Sfânta Masă este cel mai sfânt loc din altar. Pe ea sunt săvârșite Sfintele Taine; aici se actualizează iconomia mântuitoare a lui Hristos, se împlinește jertfa Mântuitorului, iar pâinea și vinul sunt prefăcute de Duhul Sfânt în Trupul și Sângele Domnului.
La Vohodul mic, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea desfășurată în cadrul amplului proces de restaurare a Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe”, precum și pentru grija și osteneala depusă în înfrumusețarea și dezvoltarea întregului așezământ monahal, Preacuvioasa Egumenă Epistemia (Goncearenco), stareța Mănăstirii Suruceni, a fost decorată, în semn de apreciere, cu dreptul de a purta a doua cruce cu pietre scumpe.
În timpul Serviciului divin, Întâistătătorul l-a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Feodor Tezec, pe seama parohiei „Sf. Ier. Vasile cel Mare” din sectorul Botanica al capitalei.
În încheierea Sfintei Liturghii, a avut loc tradiționalul înconjur al Bisericii cu citirea Evangheliilor Învierii. În continuare, Întâistătătorul Bisericii s-a adresat celor prezenți, aducând mulțumiri Maicii Starețe, Egumenei Epistemia, și obștii monahale pentru osteneala și dăruirea arătate. ÎPS Vladimir a subliniat că Mănăstirea Suruceni a devenit o adevărată bijuterie în inima Moldovei – un loc de rugăciune și liniște, unde sufletele credincioșilor se înfrumusețează prin apropierea de Dumnezeu.
Cu acest prilej, Întâistătătorul a oferit o diplomă de onoare obștii monahale, în semn de recunoștință pentru contribuția adusă la restaurarea așezământului, precum și în contextul împlinirii a 240 de ani de la întemeierea mănăstirii și a 200 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”.
La final, stareța mănăstirii, Egumena Epistemia, a adus mulțumiri Întâistătătorului Bisericii pentru binecuvântare, sfaturile părintești și sprijinul acordat de-a lungul anilor. Totodată, și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu și față de toți cei care, de-a lungul vremii, au slujit și s-au nevoit în această mănăstire, în mod deosebit Sfântului Ierarh Dionisie, ocrotitorul așezământului. Egumena a adresat cuvinte de apreciere obștii monahale pentru munca jertfelnică și tuturor ctitorilor și binefăcătorilor care sprijină cu dragoste lucrarea mănăstirii.
Toți cei prezenți au participat la o agapă organizată de obștea Mănăstirii.
La frumoasa aniversare de 240 de ani de la întemeiere (1785) și de 200 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii „Sfântul Gheorghe” (1825), Mănăstirea Suruceni, prin mila lui Dumnezeu și prin efortul și jertfa obștii monahale, cu sprijinul binefăcătorilor, a devenit un sfânt lăcaș căutat de sufletele însetate de rugăciune, sprijin, alinare și mântuire. Prin transformările în plan duhovnicesc și material din ultimul sfert de veac, cu ocrotirea și prezența Sfântului Ierarh Dionisie, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și prin râvna vie a maicii starețe Epistemia și a obștii monahale, mănăstirea a renăscut ca o oază de duhovnicie ortodoxă — loc de evlavie, de adâncă credință și de închinare dragă pelerinilor.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media











































































